Poveştiri de noapte - 18 noiembrie

Poveştiri de noapte - 18 noiembrie
Data publicarii: 18 Noiembrie 2008

Diana Dumitrescu, frumoasa care dă viaţă „Reginei”, vă invită alături de ea să descoperiţi personajul principal al telenovelei care vă încălzeşte serile ACASĂ.

Începând cu ora 5:00 dimineaţa, după ce îşi bea cafeaua şi le spune „bună dimineaţa” iubitului ei Ducu şi căţeluşei lor Tonka şi, desigur, după ce le pregăteşte micul dejun, e timpul ca Diana Dumitrescu să pornească spre Buftea. Chiar dacă e „Regină”, nu-şi poate lăsa colegii să aştepte. Când ai o zi plină pe paltourile de filmare, trebuie să ajungi la timp.
Are de făcut câţiva kilometri buni până la studiourile Promance, iar pentru asta are o maşină puternică ce îi oferă tot confortul.
Pe drum, Diana face o singură oprire, să-şi ia ceva de mâncare şi să alimenteze şi maşinuţa. După ce cafeaua îşi face efectul, Diana îşi întâmpină colegii de platou bine dispusă şi pusă pe glume.
Pentru ca „Regina” să iasă la suprafaţă, Diana face mai întâi un drum la garderobă şi la cabina de machiaj. Destinsă şi jovială, „Regina” se bucură de atenţie încă de la machiaj. Curtenitor, Don Antonucci îi face câteva complimente şi întreţine buna dispoziţie a colegei sale.
După un schimb de replici savuros cu Dan Condurache, e timpul şi pentru concentrare. Diana are de filmat scene multe şi grele şi pentru asta trebuie să fie în formă maximă. Repetiţiile sunt tratate cu seriozitate şi profesionalism, pentru că filmările trebuie să iasă perfect.
Între secvenţe şi repetiţii, "Regina" îşi permite şi câteva mici glumiţe. Dacă Lucian Viziru o tratează de sus în casa lui Don Armando, în pauza de filmări Diana - "Regina" are ocazia de a-şi lua revanşa.
Toată lumea o iubeşte pe „Regina”! Ştie când să glumească şi ştie când trebuie să fie atentă la toate detaliile şi indicaţiile regizorale. Diana – „Regina” munceşte şi se simte extraordinar alături de colegii ei, pentru că sunt cu toţii o mare familie.
Diana şi-a însuşit fiecare sfat al lui Iura. Nu e uşor, dar, fără efort şi pasiune, nu se poate face performanţă, iar faptul că a reuşit să facă din „Regina” un personaj iubit de milioane de oameni îi dă o satisfacţie imensă şi îi mai îndulceşte oboseala de la sfârşitul zilei.
Iubitul Dianei, Ducu Ion, este producătorul comediei romantice „Îngeraşii” şi al serialului „Doctori de mame”. Oboseala de peste zi dispare ca prin farmec atunci când sunt împreună , iar seara este de acum doar a lor. Diana şi Ducu sunt nerăbădători să ajungă acasă şi nu se opresc decât pentru câteva cumpărături. Fetiţa lor, Tonca, îi aşteaptă bucuroasă, gata să le testeze iubirea cu o surpriză mică şi nevinovată.
Fără iubire nu se poate face nimic iar Diana Dumitrescu are parte de ea şi ACASĂ, pe platourile de filmare. E frumoasă, talentată, împlinită, iubeşte şi e iubită ca o „Regină”!

Click aici şi vezi site-ul telenovelei "Regina"!

 

Program Acasa TV
  • Sâmbătă
  • 06:00 Vino inapoi!
    120 min
    08:00 Lectii de viata
    60 min
    09:00 Intrebarea Mesei Rotunde S5 primavara 2026
    60 min
    10:00 Diamantul perfect
    120 min
    12:00 Abisul pasiunii
    165 min
    14:45 Vino inapoi!
    120 min
    16:45 Lectii de viata
    75 min
    18:00 Familia
    120 min
    20:00 Inima de tigan
    90 min
    21:30 Visuri la cheie
    120 min
    23:30 Un destin la rascruce
    60 min
    00:30 Inima de tigan
    105 min
    02:15 Familia
    105 min
    04:00 Ce se intampla, doctore?
    15 min
    04:15 Visuri la cheie
    105 min
    06:00 Vino inapoi!
    120 min
Modifică setările cookies