Poveştiri de noapte - 23 aprilie 2008

Data publicarii: 23 Aprilie 2008

Babi Minune şi surioara lui se pregătesc de primul lor Paşte adevărat. Două suflete, două inimi de ţigan, doi copii vor fi fericiţi cu ocazia celei mai importante sărbători a anului.

Doi copii născuţi într-o şatră de la marginea Ploieştiului vor sărbători pentru prima dată Învierea Domnului aşa cum se cuvine: cu masa îmbelşugată şi sufletele pline de fericire.
Babi e fericit. Anul acesta va avea parte de primul său Paşte îmbelşugat. Împreună cu Petruşa, surioara lui de 8 anişori, Babi şi-a cântat bucuria printre cele mai drăgălaşe simboluri pascale.
Deşi e mic, sufletul său e mare. Şi-a petrecut întreaga viaţă în şatră, printre animale, iar caii sunt printre cei mai buni prieteni ai săi.
Acasă, Babi şi Petruţa au început pregătirile pentru Paşte. Pentru că sunt încă mici, la prepararea bucatelor au primit ajutor.
Viaţa în şatră nu a fost întotdeauna la fel de îndestulată. Micuţa Petruţa nu a mai mâncat drob niciodată. Chiar dacă acum are ce pune pe masă, Babi nu a uitat de unde a plecat.
Babi şi Petruţa nu au ştiut până acum ce înseamnă cadourile şi nici că ele pot fi aduse de un iepuraş.
Telenovela "Inimă de ţigan" i-a schimbat viaţa lui Babi. A crezut în eroii săi şi, la fel ca şi aceştia, a reuşit să depăşească orice obstacol şi prejudecată.


Program Acasa TV
  • Sâmbătă
  • 06:00 Vino inapoi!
    120 min
    08:00 Lectii de viata
    60 min
    09:00 Intrebarea Mesei Rotunde S5 primavara 2026
    60 min
    10:00 Dulce ca iubirea
    120 min
    12:00 Abisul pasiunii
    180 min
    15:00 Vino inapoi!
    120 min
    17:00 Lectii de viata
    60 min
    18:00 Familia
    120 min
    20:00 Inima de tigan
    90 min
    21:30 Visuri la cheie
    120 min
    23:30 Un destin la rascruce
    60 min
    00:30 Inima de tigan
    105 min
    02:15 Familia
    105 min
    04:00 Ce se intampla, doctore?
    30 min
    04:30 Visuri la cheie
    90 min
    06:00 Vino inapoi!
    120 min
Modifică setările cookies