Mai îndrăzneţi sau mai emotivi, au venit cu toţii cu aceleaşi gânduri: să-şi arate talentul şi să-i convingă pe producători că merită un rol, indiferent de meseria şi pregătirea lor anterioară.
Probele pe care le-au avut de trecut participanţii nu au fost deloc uşoare, prima, cea de prezentare, fiind şi eliminatorie. Testul imaginaţiei şi al pasiunii în care fiecare a trebuit să demonstreze că înţelege semnificaţia proiectului şi că vrea cu adevărat să joace în prima telenovelă românească de epocă a fost decisiv.
După prima probă, numărul participanţilor s-a înjumătăţit, iar emoţiile au crescut şi au devenit mult mai vizibile.
Ziua nu a fost lipsita de surprize. Câţiva dintre părinţii şi bunicii care şi-au însoţit copiii sau nepoţii la casting au fost bucuroşi şi uimiţi să afle că au fost ei înşişi selectaţi pentru un rol.
La cea de-a doua probă, toţi cei rămaşi în concurs au fost ajutaţi să intre în poveste. Au fost îmbrăcaţi în haine de epocă potrivite cu personajul pe care urmau să-l interpreteze şi s-au transformat pe loc în ofiţeri făloşi, negustori cu simţul afacerii dezvoltat, dudui sensibile din înalta societate, politicieni, guvernante drăgăstoase, fripturişti, moftangii sau... simpli vânzători de ziare.
Parfumul vremilor trecute a fost redat de costumele special create. Un camion plin de haine a fost adus pentru acest casting. Zeci de rochii din danteluri fine, haine de fante, sutane de preot, voalete şi pălării, opinci şi mănuşi, ba chiar şi haine autentice de ţărani au fost aduse pentru ca toţi cei înscrişi în competiţie să poată intra cât mai bine în pielea personajelor.
Minunile nu s-au oprit aici. Într-o pauză de filmare, Andreea Pătraşcu, interpreta Irinei din telenovela fenomen ''Regina'', a venit la casting pentru a-i încuraja pe cei prezenţi. Vizibil emoţionată, vedeta şi-a amintit cum a trecut prin aceeaşi experienţă, în urmă cu doi ani.
Numai 36 dintre cei veniţi la casting au reuşit. Fie că a fost vorba despre ofiteri, băcani, lampagii, covrigari, coşari, feciori în casă sau cucoane simandicoase, rolurile au fost acordate doar celor care au demonstrat că au aptitudini de actori, iar fericirea aleşilor a fost pe măsura veştilor bune. Acesta a fost şi cazul Ralucăi Hupoiu. Tânăra de numai 15 ani a fost remarcată de producători şi i se va scrie special un rol - fata de colonel cu prestanţă. Pentru alţii însă, dezamăgirea a fost imensă şi au început să curgă lacrimi de tristeţe.
Cu lacrimi de durere sau de bucurie, cu încredere şi speranţă, cu surprize şi o mulţime de emoţii. Aşa s-a scris prima pagină din experienţa celor care vor avea şansa de a intra în marea familie de la Buftea şi care din toamnă îşi vor împlini visul: acela de a face parte din cel mai ambiţios proiect Promance de până acum - prima telenovelă românească de epocă.
| 06:00 | Inimi sfaramate 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Condamnati la iubire 60 min
|
| 09:00 | La marginea lumii 60 min
|
| 10:00 | Fata din vis 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Suflet de gheata 60 min
|
| 13:00 | Rivala mea 60 min
|
| 14:00 | Dallas 60 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Kavya 60 min
|
| 17:00 | Pana ce banii ne vor desparti 120 min
|
| 19:00 | Inimi sfaramate 120 min
|
| 21:00 | Condamnati la iubire 60 min
|
| 22:00 | Dallas 60 min
|
| 23:00 | Burlacii: Foc in paradis 105 min
|
| 00:45 | Un destin la rascruce 60 min
|
| 01:45 | Iubirea din mine 60 min
|
| 02:45 | Inimi de cenusa 105 min
|
| 04:30 | Alaca - iubire si tradare 90 min
|
| 06:00 | Inimi sfaramate 120 min
|