Din Cancan vine o informaţie care ne explică şi ne lămureşte vorba aia cu "tichia de mărgăritar". "Ogica a ajuns marca de blugi", spune titlul unui articol. Am trăit să o citim şi pe asta! Există blugi Maradona, Paris Hilton, J Lo sau P Diddy, dar nici unul dintre ăştia nu e nici giurgiuvean, nu a făcut nici închisoare pentru vreun "belet" de loterie în valoare de un milion de dolari şi nici nu a fost implicat în vreun scandal sexual cu Laurette. În fine, singurele întrebări care rămân sunt dacă blugii vor avea un buzunar special pentru biletul câştigator la 6 din 49 sau dacă vor fi mai tari şi mai sexy decât cei ai lui Dani Oţil. Sincer, ne e teama ca ştirea să nu dea idei şi altora. Adica, s-ar putea ca nu după mult timp să ne trezim cu alte nume mari în industria modei, cum arfi şoşonii Nikita, chiloţeii tanga marca Sexy Brăileanca sau izmenele model Magda Ciumac. Ce Bucharest Fashion Week ar ieşi!
Click-ul are ultimul cuvânt! Jos pălăria pentru articolul care ne-o înfăţişează pe Simona Sensual după operaţia prin care şi-a mărit buzele. Uite ce spune ea reporterilor de la ziar: "Nu neg că s-au folosit două fiole de acid hialuronic pentru buzele mele, deşi, în mod normal, se foloseşte o jumătate de fiolă."
Ziarul ne informează că Simona şi-a dorit să arate ca Angelina Jolie.
| 06:00 | Vino inapoi! 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Lectii de viata 60 min
|
| 09:00 | Intrebarea Mesei Rotunde S5 primavara 2026 60 min
|
| 10:00 | Vis de iarna 120 min
|
| 12:00 | Esmeralda 120 min
|
| 14:00 | Abisul pasiunii 60 min
|
| 15:00 | Vino inapoi! 120 min
|
| 17:00 | Lectii de viata 60 min
|
| 18:00 | Familia 120 min
|
| 20:00 | Inima de tigan 90 min
|
| 21:30 | Visuri la cheie 135 min
|
| 23:45 | Un destin la rascruce 60 min
|
| 00:45 | Inima de tigan 90 min
|
| 02:15 | Familia 135 min
|
| 04:30 | Visuri la cheie 90 min
|
| 06:15 | Vino inapoi! 105 min
|