Poveştiri de noapte - 8 decembrie

Poveştiri de noapte - 8 decembrie
Data publicarii: 08 Decembrie 2008

Cea mai înfocată admiratoare a actriţei Diana Dumitrescu şi-a văzut eroina în carne şi oase!

Totul a început cu o scrisoare emoţionantă primită pe adresa „Poveştirilor”, în care o adolescentă îşi punea sufletul pe tava şi vorbea despre marele ei vis, acela de a-i întâlni pe eroii din telenovela "Regina". Ne ruga să o ajutăm să îşi împlinească visul şi semna, în josul paginii, plină de speranţă, Monica.
A fost suficient să ne atingă inima şi să punem la cale o surpriză. Aşa că, fără să stăm pe gânduri, luni, chiar de ziua, ei, am plecat spre Călăraşi, acolo unde locuieşte ea. Emoţiile primei întâlniri cu echipa „Poveştirilor” au copleşit-o, dar încă nu ştia ce surpriză o aştepta! Ne-a vorbit mult despre iubirea pe care o simte pentru eroii din telenovela "Regina", pentru lumea în care trăiesc cei mai simpatici ţigani, despre actriţa Diana Dumitrescu, pe care o admiră nespus.
Am invitat-o să ne însoţească, fără a-i spune încotro ne îndreptăm. Emoţiile creşteau, în sufletul Monicăi, pe măsură ce lăsam în urmă kilometri întregi. Surpriza a fost enormă când s-a vazut intrată pe poarta Media Pro din Buftea, locul în care se filmează „Regina”, locul în care vin, zi de zi, eroii care o fac fericită.
Monica a avut ocazia să viziteze şatra, casa lui Don şi camera Reginei, să asiste la repetiţii pentru telenovelă, să vorbească cu Bogdan Albulescu şi să se întâlnească cu idolul ei, Diana Dumitrescu.
Vedeta ACASĂ i-a dăruit sărbătoritei o jucărie de pluş şi un tort şi i-a urat un călduros "La mulţi ani".

Program Acasa TV
  • Duminică
  • 06:00 Rubi
    120 min
    08:00 Lectii de viata
    60 min
    09:00 Doctor de bine - Acasa toamna 2026
    15 min
    09:15 iBani - Acasa toamna 2025
    30 min
    09:45 ProVerde - Acasa toamna 2026
    15 min
    10:00 Dragostea e complicata
    120 min
    12:00 Abisul pasiunii
    180 min
    15:00 Rubi
    120 min
    17:00 Lectii de viata
    60 min
    18:00 Familia
    120 min
    20:00 Inima de tigan
    90 min
    21:30 Nunta sefei mele
    120 min
    23:30 Leylifer
    60 min
    00:30 Inima de tigan
    105 min
    02:15 Familia
    120 min
    04:15 Ce se intampla, doctore?
    15 min
    04:30 Nunta sefei mele
    90 min
    06:00 Inimi sfaramate
    120 min
Modifică setările cookies