Radu Valcan a parasit competitia visurilor, iar Andreea Mantea este la al treilea duel la “Dansez pentru tine” FOTO!

Radu Valcan a parasit competitia visurilor, iar Andreea Mantea este la al treilea duel la “Dansez pentru tine” FOTO!
Data publicarii: 21 Noiembrie 2009

Vineri, ringul de la “Dansez pentru tine” a fost cotropit de africani, mexicani, cowboy, ba chiar si de eschimosi, pentru ca a fost seara de folclor international, dar si de eleganta si romantism pentru ca s-a dansat si slow-fox.

Emotiile,duelul palpitant, suprizele placute pregatite pentru perechile aflate la un pas de eliminare, spectacolul complet, totul a facut ca timp de 4 ore si jumatate cat a durat“Dansez pentru tine”, Pro Tv sa fie cel mai urmarit post de televiziune atat pe intreg publicul din mediul urban, cat si pe cel commercial, cu varste cuprinse intre 18 si 49 de ani, din mediul urban.

In minutul de aur al emisiunii, 22:21, Pro Tv a inregistrat 12,3 puncte de rating si 26,7 procente din cota de piata si a fost urmarit de aproape doua milioane si jumatate de telespectatori la nivelul intregii populatii a Romaniei.

Pitorescul dansurilor nu a putut insa sa stearga lacrimile de pe obrajii perechii care a aflat in direct verdictul eliminarii din concurs. Considerata cea mai frumoasa echipa din acest sezon, Radu Valcan si Elena Voscoboinic au parasit competitia visurilor in lacrimi in urma voturilor telespectatorilor care au decis in proportie de 54,33% ca Liviu Varciu si Ilaria Cherloaba sa ramana in continuare in cursa pentru marele premiu.

Dupa dansuri care au facut istorie la “Dansez pentru tine” prin expresivitatea si pasiunea pe care o trasmiteau, Radu si Elena regreta ca n-au putut sa arate emotie pe ringul de dans pana in finala, mai ales ca pentru Elena se pare ca a fost ultima competitie de dans la care participa din cauza unor probleme de sanatate.

Cu toate parerile de rau, cei doi nu si-au putut retine zambetele de multumire si recunostinta in momentul in care au auzit ropotele de aplauze din partea spectatorilor care i-au apreciat si sustinut editii la rand.

Cu siguranta atat cat voi putea, voi fi alaturi de Elena si pe viitor. In urma acestui concurs care a fost ceva absolut nou pentru mine, am cunoscut oameni extraordinari. Pentru mine, acesta este un moment trist, dar viata merge inainte, din pacate cineva trebuie sa piarda.”, a declarat cu ochii in lacrimi prezentatorul PoveStirilor Adevarate de la Acasa Tv.

Dupa o seara plina de emotii si de lacrimi, Liviu Varciu si Ilaria Cherloaba au trait o dubla fericire. Dupa ce au aflat ca au iesit victoriosi din duelul cu Radu si Elena, ei au constatat cu fericire ca se afla pe primul loc in clasamentul notelor juriului de vineri si vor avea astfel o saptamana ferita de chinurile duelului.

Si Jean de la Craiova si Sandra Neacsu vor dormi linistiti dupa emisiunea de vineri, pentru ca spectacolul facut de ei pe ritmuri africane si in pasi de slow-fox le-au adus aprecierea juriului si astfel eliminarea perspectivei unui dureros duel.

Andreea Mantea si Daniel Lazar au terminat emisiunea de vineri in hohote de plans, pentru ca ei se afla pentru a treia oara in acest sezon la duel. Chiar daca au avut un dans oriental apreciat de juriu cu o nota de 10 si cu comentarii pozitive, Andreea si Daniel nu au reusit insa sa scape de duel.

Dupa episodul de saptamana trecuta, cand in timpul dansului tiganesc, decolteul Andreei a lasat sa se vada mai mult decat isi dorea ea, coregraful perechii, Bogdan Boanta, a speculat momentul printr-o gaselnita care a adus zambetul pe buzele tuturor. Andreea si-a “ferecat” sutienul cu un lacat urias care sa ii permita sa danseze linistita, fara emotii, dansul oriental.

Singura pereche care nu simtise pana acum gustul amar al duelului si care s-a situat de cele mai multe ori pe primul loc al clasamentului, a primit cele mai mici note din emisiunea de vineri. Alina Chinie, Veverita roscata din band-ul de la "Happy Hour", si Stefan Bamboi au realizat coregrafii artistice si pline de sensibilitate, dar care insa au primit comentarii si note mici din partea juriului.

La folclor international, coregrafa Victoria Bucun a  propus telespectatorilor prin interpretarea Alinei si a lui Stefan un dans al eschimosilor care a sensibilizat prin expresivitate, a primit o nota de 10, dar care a fost si comentat de unii din membrii juriului ca nu a inclus mai multe pasaje de dans.

Condamnarea la duel nu ii deznadajduieste insa pe cei doi care sunt parca mai puternici si uniti ca niciodata. “Mi s-a dat un lucru pe care pot sa il duc pana la capat si o sa il duc, pentru ca vreau, punct. Nu am de gand sa imi plang de mila, trebuia sa se ajunga aici si s-a intamplat in aceasta editie. Chiar nu vreau sa zic nimic, o sa ma duc acasa si o sa clachez acolo. Ne-am simtit bine pe scena si asta e cel mai important.”, a declarat optimista Alina.

Seara de vineri a fost plina si de momente speciale in afara concursului. Baletul emisiunii coordonat de Edi Stancu a prezentat un dans manifest plin de speranta in care un rol important l-au jucat si cativa copii printre care si fiica Andreei Esca, Alexia, care s-a jucat zambind cu o minge uriasa care intruchipa pamantul.

Sora Nicoletei Luciu, Iuliana, a dansat un disco sexy cu Momo Sanno, unul dintre membrii baletului emisiunii pentru a ajuta o fetita foarte talentata si ambitioasa care insa s-a nascut fara o manuta.

Si Gina Pistol si Catalin Morosanu si-au facut aparitia in pasi de dans in ringul de la “Dansez pentru tine” pentru a da o mana de ajutor unei maicute care se chinuie si cu credinta creste si educa 8 fetite.

Stefan Banica si-a invitat colegul de platou din filmul “Ho Ho Ho”, micutul Bogdan Iancu, pentru a aduce in platoul emisiunii atmosfera calda a sarbatorii de Craciun. Stefan a cantat in premiera de pe noul sau album de colindepiesa “Ho Ho Ho” care este si coloana sonora a primei comedii romanesti de Craciun care va fi difuzata pe 25 decembrie, de Pro Tv.

Saptamana viitoare, telespectatorii vor avea dificila misiune de a alege care va fi perechea care din duel va ajunge direct pe podiumul emisiunii, deoarece la sfarsitul celei de-a sasea editii vor mai ramane in competitie doar 3 perechi.

Alina Chinie si  Stefan Bamboi (19 ani, Onesti) danseaza pentru mama lui Stefan care a crescut exemplar 13 copii. Visul ei este sa ii adune pe toti copiii ei imprastiati prin lume acasa macar o data pe an, iar visul lui Stefan este ca mama lui sa aiba o batranete linistita si lipsita de griji. Avand in vedere ca ea nu are studii si nu stie decat sa citeasca, ea si-a dorit ca toti copiii ei sa invete si sa-si construiasca un viitor. Mama nu a putut sa aiba un loc de munca stabil, deoarece copiii sai au fost mereu pe primul plan si a trebuit sa ramana acasa pentru a-i creste.

Telespectatorii care vor sa o ajute pe mama lui Stefan sa-si implineasca visul pot trimite sms la 1276 cu textul Alina sau pot suna la 0900 760 600.

Andreea Mantea si Daniel Lazar (18 ani, Piatra Neamt) danseaza pentru cel mai important om din viata lui Daniel, mama lui care a avut o viata grea, iar acum trece printr-o perioada dificila. Visul mamei lui Daniel este sa poata asigura un viitor celor doi copii pe care i-a luat in plasament si de care are grija asa cum a avut si de Daniel si de fratele lui. Desi cei doi copii au probleme de sanatate, de care nu stia atunci cand i-a luat in plasament, ea nu a renuntat niciodata la ei. Mai mult decat atat, le plateste tratamentele facand eforturi financiare uriase si se lupta ca ei sa mearga la scoli normale si sa aiba o viata buna asemeni copiilor ei naturali.

Telespectatorii care vor sa o ajute pe mama lui Daniel pot vota prin sms la 1276 cu textul Andreea sau pot suna la 0900 760 602.
 
 

Program Acasa TV
  • Vineri
  • 06:00 Flori insangerate
    120 min
    08:00 Capcana razbunarii
    60 min
    09:00 Familia
    60 min
    10:00 Cabo, iluzii in Paradis
    60 min
    11:00 Stirile Acasa Actualitati
    60 min
    12:00 Amor real
    60 min
    13:00 Evadatele
    120 min
    15:00 Stirile Acasa Magazin
    60 min
    16:00 Fata cu ochi de onix
    60 min
    17:00 Sub semnul iubirii
    120 min
    19:00 Flori insangerate
    120 min
    21:00 Capcana razbunarii
    60 min
    22:00 Familia
    60 min
    23:00 Indragostiti din interes
    60 min
    00:00 Amor real
    60 min
    01:00 Capcana razbunarii
    75 min
    02:15 Inima nu minte
    180 min
    05:15 Stirile Acasa Magazin
    45 min
    06:00 Ajutor, ma indragostesc!
    120 min
Modifică setările cookies