Spre sfârşitul anilor '20, Alexander Luzhin (John Turturro), unul dintre cei mai cunoscuţi maeştri şahişti ai lumii, ajunge într-o staţiune din nordul Italiei unde urma să joace un meci decisiv pentru cariera sa. Acolo o cunoaşte pe Natalia (Emily Watson), descendenta unei familii de aristocraţi ruşi.
Natalia nu ştie că pasiunea lui Alexander pentru şah s-a datorat nevoii de a se apăra de o copilărie tristă, marcată de lipsa de dragoste din căsnicia părinţilor săi şi apoi de pierderea mamei. Cel care şi-a dat primul seama de talentul ieşit din comun al băiatului a fost Valentinov (Stuart Wilson) care, autointitulându-se mentorul şi managerul lui, l-a "ajutat" pe Luzhin să se concentreze exclusiv asupra jocului, în timp ce el se concentra asupra câştigului.
La primele semne de slăbiciune, acest mentor l-a abandonat pentru alţi discipoli, dar vestea că Luzhin participă la campionatul mondial se interesează din nou de el. Dându-şi seama că Natalia e principala lui rivală, Valentinov prinde din zbor intrigile ţesute de familia ei ca să o despartă de Alexander.
John Turturro – Aleksandr Ivanovich “Sasha” Luzhin Emily Watson – Natalia Katkov Geraldine James – Vera, mama Nataliei Stuart Wilson – Leo Valentinov Christopher Thompson – Jean de Stassard Fabio Sartor – Doctor Salvatore Turati Peter Blythe – Ilya Orla Brady – Anna Mark Tandy – tatăl lui Luzhin Kelly Hunter – mama lui Luzhin
| 06:00 | Vino inapoi! 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Lectii de viata 60 min
|
| 09:00 | Doctor de bine - Acasa primavara 2026 15 min
|
| 09:15 | iBani - Acasa primavara 2026 30 min
|
| 09:45 | ProVerde - Acasa primavara 2026 15 min
|
| 10:00 | Gusturi portugheze 120 min
|
| 12:00 | Esmeralda 180 min
|
| 15:00 | Vino inapoi! 120 min
|
| 17:00 | Lectii de viata 60 min
|
| 18:00 | Familia 120 min
|
| 20:00 | Inima de tigan 90 min
|
| 21:30 | In ritmul inimii 120 min
|
| 23:30 | Un destin la rascruce 60 min
|
| 00:30 | Inima de tigan 90 min
|
| 02:00 | Familia 120 min
|
| 04:00 | Ce se intampla, doctore? 30 min
|
| 04:30 | In ritmul inimii 90 min
|
| 06:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|