Sarah Jessica Parker si Hugh Grant, impreuna intr-o comedie romantica

Sarah Jessica Parker si Hugh Grant, impreuna intr-o comedie romantica
Data publicarii: 17 Noiembrie 2008

Sarah Jessica Parker, pe care o puteţi urmări duminică, 23 noiembrie, de la ora 20:30, în filmul "Cum să dai afară din casă un burlac de 30 de ani" şi Hugh Grant vor juca împreună într-o comedie romantică.

Nu, nu este vorba despre situaţia clasică, devenită clişeu: doi indivizi înstrăinaţi se redescoperă ca prin magie, forţaţi de împrejurări, şi trăiesc apoi fericiţi până la adânci bătrâneţi. Seducătorul actor britanic şi vedeta din "Sex and the city" interpretează rolul unui cuplu din New York care are ghinionul de a fi martor la o crimă. Cei doi vor fi plasaţi într-un program de protecţie a martorilor, într-un orăşel oarecare din Wyoming.

Acest film ar fi cel de-al treilea proiect în care Hugh Grant lucrează cu regizorul Mark Lawrence. În 2002, cei doi au colaborat la filmul „Dragoste cu preaviz”, unde Grant a făcut un rol de excepţie alături de Sandra Bullock, iar în 2007, la „Muzica şi versurile”, o comedie spumoasă, în care a jucat împreună cu Drew Barrymore.

Parker şi Grant sunt, în prezent, în negocieri cu Columbia Pictures pentru noul proiect, a cărui lansare e planificată pentru luna martie a anului care vine.

Între timp însă, Sarah Jessica Parker nu stă degeaba: tocmai a lansat un nou parfum pentru iarnă, "Lovely Winter Sparkle", o minunată supriză de sărbători pentru fanii ei.

 

Program Acasa TV
  • Marți
  • 06:00 Flori insangerate S2
    120 min
    08:00 Fie ce-o fi!
    120 min
    10:00 Dragoste de neinvins
    60 min
    11:00 Stirile Acasa Actualitati
    60 min
    12:00 Dreptul la iubire
    60 min
    13:00 Ingerul razbunarii
    120 min
    15:00 Stirile Acasa Magazin
    60 min
    16:00 Fata cu ochi de onix
    60 min
    17:00 Dragoste amara
    120 min
    19:00 Flori insangerate S2
    120 min
    21:00 Fie ce-o fi!
    120 min
    23:00 Trei surori S3
    60 min
    00:00 Dreptul la iubire
    60 min
    01:00 Flori insangerate S2
    120 min
    03:00 Leylifer
    120 min
    05:00 Stirile Acasa Magazin
    60 min
    06:00 Flori insangerate S2
    120 min
Modifică setările cookies