Fanele au suspinat la aflarea veştii că Sebastian a intrat în rândul bărbaţilor căsătoriţi şi astfel, li s-au spulberat toate visurile legate de idolul lor. Ceremonia a fost foarte intimă şi a avut loc la reşedinţa cuplului, unde au fost prezenţi doar apropiaţii celor doi.
Chipeşul actor a explicat de ce el şi Cecilia au ales finalul anului pentru a deveni soţ şi soţie: “Ne-am căsătorit pe 31 decembrie pentru că am vrut să profităm de ocazia rară în care aveam alături atât familia mea cât şi pe cea a lui Ceci. A fost o ceremonie intimă cu doar 27 de persoane. Ne dorim să ne căsătorim şi religios şi să facem atunci o petrecere mare, dar totul depinde de programul Ceciliei, care este momentan foarte încărcat pentru că prezintă două emisiuni. Dacă nu se poate anul acesta, o vom face la anul”.
Cecilia a declarat că cea mai emoţionată persoană din acea seară a fost fiica ei, Valentina. Primele ei cuvinte după terminarea ceremoniei au fost “Mamă, în sfârşit suntem o familie”, lucru care a emoţionat-o până la lacrimi pe Cecilia.
După o relaţie de 4 ani, Sebastián şi Cecilia au hotărât să stea un timp separaţi pentru a se convinge că se iubesc cu adevărat. După 10 luni, cei doi s-au apropiat din nou şi au hotărât să se căsătorească.
| 06:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 09:00 | Domenica 60 min
|
| 10:00 | Iubirea din mine 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Rosalinda 60 min
|
| 13:00 | Domenica 60 min
|
| 14:00 | Dallas 60 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Sapte pasi catre iubire 60 min
|
| 17:00 | Adevar ascuns 120 min
|
| 19:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|
| 21:00 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 22:00 | Dallas 60 min
|
| 23:00 | Un destin la rascruce 60 min
|
| 00:00 | Rosalinda 60 min
|
| 01:00 | Domenica 60 min
|
| 02:00 | Speranta si mandrie 180 min
|
| 05:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 06:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|