Selena, interpreta Lindei din “Inimă de ţigan”, vrea să devină actriţă profesionistă

Selena, interpreta Lindei din “Inimă de ţigan”, vrea să devină actriţă profesionistă
Data publicarii: 07 Aprilie 2008

Luni, 7 aprilie, Selena, interpreta Lindei din telenovela “Inimă de ţigan”, a fost prezentă la videochat pentru a sta de vorbă cu fanii.

Cei care au fost prezenţi la videochat au aflat că Selena vrea să urmeze drumul pe care a pornit şi îşi doreşte foarte mult să devină o actriţă profesionistă, cu studii de specialitate. Ea a decis ca anul acesta să dea examen la UNATC şi a început încă din luna februarie să se pregătească şi să-şi aleagă un repetoriu.

Selena şi-a amintit cu plăcere de primul ei rol, când a interpretat-o pe Gloria în telenovela “Iubire ca în filme”, dar a precizat că este ataşată şi de Linda, pe care o interpretează acum în “Inimă de ţigan”.

Acest personaj i s-a părut o provocare pentru că este total diferit de ea. De când joacă acest rol, Selena a realizat că problema adolescenţilor care abuzează de alcool este una foarte gravă. Vedeta ACASĂ speră că cei care o urmăresc pe Linda vor învăţa că alegerile ei nu sunt cele mai bune şi nu vor face aceleaşi greşeli ca ea.

Selena a mărturisit la videochat că deşi s-au împlinit 8 ani de când a început să cânte, acum se concentrează mai mult pe actorie. Cu toate acestea ea nu a renunţat la muzică, dar preferă să nu se grăbească şi să-şi aleagă cu grijă stilul pe care-l va aborda într-un album viitor. Artista le-a cântat fanilor săi melodia ei preferată din prezent, “Island blues”, interpretată de Koop.

Interpreta Lindei le-a spus internauţilor că este foarte atrasă de fotografie şi că dorinţa ei cea mai mare este să călătorească prin toată lumea, de la Africa, la Japonia şi America, unde să surprindă natura şi oamenii interesanţi de pretutindeni.

Selena le-a povestit celor care i-au adresat întrebări că acum două luni a trecut printr-o experienţă neplăcută când, în timp ce se ducea să cumpere cadouri pentru doi prieteni, i-a fost furat portofelul. Din fericire, ea şi-a recuperat actele.

Despre participarea ei la videochat, Selena a mărturisit: “M-am simţit foarte bine la videochat. M-am bucurat că am putut comunica direct cu ei, mi-au plăcut foarte mult întrebările pe care mi le-au adresat. Mi-a făcut plăcere să le răspund curiozităţilor lor şi mi-aş fi dorit să stăm mai mult de vorbă”.

 

Program Acasa TV
  • Joi
  • 06:00 Flori insangerate S3
    120 min
    08:00 Inimi de cenusa
    60 min
    09:00 Drumul catre Soare
    60 min
    10:00 Inima tradata
    60 min
    11:00 Stirile Acasa Actualitati
    60 min
    12:00 Fructul oprit
    60 min
    13:00 Jocuri de putere si pasiune
    60 min
    14:00 Dallas
    60 min
    15:00 Stirile Acasa Magazin
    60 min
    16:00 Soarta nu pune intrebari
    60 min
    17:00 Curajul de a te iubi
    120 min
    19:00 Flori insangerate S3
    120 min
    21:00 Inimi de cenusa
    60 min
    22:00 Dallas
    60 min
    23:00 Drumul catre Soare
    60 min
    00:00 Fructul oprit
    60 min
    01:00 Flori insangerate S3
    135 min
    03:15 Trei surori S3
    120 min
    05:15 Stirile Acasa Magazin
    45 min
    06:00 Flori insangerate S3
    120 min
Modifică setările cookies