Pentru un bărbat, serviciul şi stresul legat de probleme financiare pot avea o influenţă majoră asupra vieţii sexuale. În ceea ce priveşte femeile, cei mai importanţi factori care pot afecta libido-ul, sunt legaţi chiar de detalii din viaţa de cuplu: felul în care decurge relaţia cu partenerul o poate stimula sexual, sau nu.
Se spune că o femeie deprimată are tendinţa să facă mai mult sex, deoarece simte nevoia să fie mângâiată şi iubită. Atenţie, însă! Dacă sursa depresiei ei este chiar iubitul, atunci şmecheria asta nu mai funcţionează!
E foarte greu să îţi împarţi viaţa între muncă, treaba de acasă, copii – eventual, somn. Din motive de supraîncărcare a programului cotidian, romantismul şi atracţia sexuală tind să scadă în intensitate, până la a se apropia periculos de nivelul zero! „Sunt atât de ocupat(ă), încât nu mai am timp de drăgălăşenii”, „nu facem dragoste în noaptea asta, fiindcă mâine trebuie să mă trezesc devreme, să merg la serviciu!” – de câte ori nu aţi spus sau nu vi s-a spus asta?
Într-o relaţie e normal ca atracţia între parteneri să se mai domolească, după o vreme. Dar de acolo, până la a-ţi privi iubitul/a cu o totală lipsă de interes sexual, e cale lungă! Dacă nu acorzi suficientă atenţie acestui aspect din viaţa de cuplu, vei avea neplăcuta supriză, după un timp, să afli că partenerul e nemulţumit, că îşi doreşte altceva sau poate chiar că te înşeală! Femeile şi bărbaţii reacţionează diferit în faţa frustrărilor de acest tip: ei sunt înclinaţi mai mult să se refugieze în alcool, în timp ce femeile preferă să mănânce mai mult.
Pentru a avea o viaţă sexuală activă şi satisfăcătoare, e esenţial să ai o bună comunicare cu partenerul tău de viaţă. Intimitatea fizică dintre voi doi trebuie să fie pe lista priorităţilor.
Nu ai cum să fii, în fiecare seară, prea obosit(ă) sau prea ocupat(ă) pentru a-i arăta cât de mult îl/o iubeşti. De fapt, nu e niciun compromis la mijloc: nu îţi sacrifici nici cariera, nu îţi neglijezi nici copiii, nici prietenii şi vei vedea că îţi rămâne destul timp şi să faci piaţa şi să dai cu aspiratorul prin casă! Fericirea ta depinde, în cea mai mare măsură, de fericirea partenerului!
| 06:00 | Santa Diabla 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Lectii de viata 60 min
|
| 09:00 | Intrebarea Mesei Rotunde S4 toamna 2025 60 min
|
| 10:00 | In inima imobiliarelor 120 min
|
| 12:00 | Esmeralda 180 min
|
| 15:00 | Santa Diabla 120 min
|
| 17:00 | Lectii de viata 60 min
|
| 18:00 | Pariu cu destinul 120 min
|
| 20:00 | Inima de tigan 90 min
|
| 21:30 | La drum, iubire! 120 min
|
| 23:30 | Acea fata 60 min
|
| 00:30 | Inima de tigan 90 min
|
| 02:00 | Pariu cu destinul 135 min
|
| 04:15 | La drum, iubire! 105 min
|
| 06:00 | Santa Diabla 120 min
|