Stângacii au şanse să fie sportivi mai buni decât dreptacii

Stângacii au şanse să fie sportivi mai buni decât dreptacii
Data publicarii: 08 Decembrie 2006

Acest studiu a fost realizat de australieni şi publicat în revista Neuropsychology, informează BBC News Online, citat de Mediafax

Conexiunile între emisferele creierului corespondente mâinilor stângă şi dreaptă au loc mai rapid la persoanele stângace. Experţii sunt de părere că acest lucru se întâmplă pentru că stângacii au tendinţa de a utiliza ambele emisfere ale creierului mai uşor şi mai eficient decât persoanele dreptace.
Nick Cherbuin de la Australian National University, coordonator al acestui studiu, a măsurat timpul de transfer de informaţii între cele două emisfere prin măsurarea timpului de reacţie al voluntarilor. Aceştia au fost puşi să rezolve nişte teste legate de limbaj, pentru că acesta necesită utilizarea ambelor părţi ale creierului. În urma acestor teste, cercetătorii au descoperit că informaţiile sunt cu atât mai bine procesate între cele două emisfere cerebrale cu cât subiecţii îşi foloseau mai mult mâna stângă. Persoanele exclusiv stângace au manifestat o rapiditate în gândire, în medie, cu 43 de milisecunde mai mare faţă de persoanele dreptace.
Cherbuin a explicat că oamenii au tendinţa de a utiliza ambele emisfere pentru a realiza anumite sarcini care sunt foarte dificile, care trebuie efectuate într-o perioadă foarte scurtă de timp sau care necesită o cantitate mare de informaţii, precum jocurile pe calculator, pilotarea unei maşini în trafic aglomerat sau sportul.

Program Acasa TV
  • Sâmbătă
  • 06:00 Mai mult decat o familie
    120 min
    08:00 Lectii de viata
    60 min
    09:00 Intrebarea Mesei Rotunde S3 primavara 2025
    60 min
    10:00 Scantei peste Brooklyn
    120 min
    12:00 Pacate din iubire
    180 min
    15:00 Mai mult decat o familie
    120 min
    17:00 Lectii de viata
    60 min
    18:00 Sarutul otravit
    120 min
    20:00 Mostenirea
    120 min
    22:00 Favorul
    120 min
    00:00 Lectii de viata
    60 min
    01:00 Intrebarea Mesei Rotunde S3 primavara 2025
    60 min
    02:00 Fie ce-o fi!
    135 min
    04:15 Scantei peste Brooklyn
    105 min
    06:00 Mai mult decat o familie
    120 min
Modifică setările cookies