Rezultatului studiului condus de cercetătorii americane a arătat că tastaturile sunt de sute de ori mai murdare decât toaletele publice!
Un mouse care nu a fost curăţat / spălat / dezinfectat de câteva săptămâni conţine până la 670 de germeni pe centimetru pătrat, în timp ce aceeaşi zonă de pe tastatură “găzduieşte” aproximativ 1320 de microbi!
Fiecare centimetru pătrat de pe birou este teritoriu pentru mii de microbi, germeni şi bacterii. Comparând aceste cifre cu cele primite în urma examinărilor toaletelor publice, s-a dovedit că WC-urile publice sunt de 400 de ori mai “curate” şi conţin numai câteva zeci de germeni, în medie, pe centimetru pătrat.
Savanţii atrag atenţia că micro-organismele care pot transmite infecţii virale, precum gripa, pot supravieţui pe diferite suprafeţe din birou aproximativ trei zile. Aşadar, dacă verşi cafea sau suc pe birou şi ştergi petele abia după câteva zile, laşi resturi de alimente să cadă pe tastatură, ei bine, contribui la crearea unui mediu propice pentru reproducerea bacteriilor. (Bacteriile îţi mulţumesc pe această cale şi îţi promit că te vor răsplăti cu o super-infecţie!)
Soluţia e destul de simplă: un pachet de şerveţele umede antibacteriene, cu alcool, cu care să ştergi în fiecare zi masa, tastatura, monitorul, mouse-ul şi telefonul mobil (Asta dacă poţi suporta să ai pe conştiinţă moartea a atâtor bacterii…).
| 06:00 | Secretul care ne uneste 135 min
|
|---|---|
| 08:15 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 09:15 | Ramasitele trecutului 45 min
|
| 10:00 | Iubirea din mine 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Rosalinda 60 min
|
| 13:00 | Ramasitele trecutului 60 min
|
| 14:00 | Dallas 60 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Sapte pasi catre iubire 60 min
|
| 17:00 | Contele: dragoste si onoare 120 min
|
| 19:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|
| 21:00 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 22:00 | Dallas 60 min
|
| 23:00 | Inima nu minte 60 min
|
| 00:00 | Rosalinda 60 min
|
| 01:00 | Ramasitele trecutului 60 min
|
| 02:00 | Speranta si mandrie 195 min
|
| 05:15 | Stirile Acasa Magazin 45 min
|
| 06:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|