Un corp de invidiat se clădeşte printr-un antrenament intens şi alimentaţie corectă

Un corp de invidiat se clădeşte printr-un antrenament intens şi alimentaţie corectă
Data publicarii: 23 Februarie 2008

În funcţie de perioada din zi când se face antrenamentul trebuie consumate anumite alimente. Înainte de a merge la sală trebuie evitat consumul de mâncăruri bogate în grăsimi şi proteine, fasole sau mâncăruri picante.

Alimentaţia şi antrenamentul de la sală se află într-o legătură foarte strânsă, mai ales dacă vreţi să arătaţi bine. Însă, trebuie precizat că, în funcţie de momentul din zi când se merge la sală, este recomandat consumul anumitor alimente. Cei care fac exerciţii de dimineaţă fac greşeala de a crede că dacă sar din pat direct în sala de antrenament vor arde mai multe calorii. Acest lucru este fals, susţin specialiştii. Lucrurile stau cu totul altfel. Somnul de noapte lasă organismul cu un nivel de zahăr foarte scăzut.

Acest lucru se traduce prin mai puţină energie şi un antrenament de o intensitate mai mică. Pentru că de intensitatea şi calitatea antrenamentului depinde felul în care va arăta corpul dumneavostră, specialiştii spun că nu trebuie să se sară peste masa de dimineaţă.

Este bine ca înainte să mergeţi la sală să consumaţi un mic dejun, care să conţină cel puţin 25 de grame de carbohidraţi. Astfel, este bine să consumaţi câţiva biscuiţi, o jumătate de banană, iaurt sau o băutură destinată sportivilor. După antrenament, trebuie să mâncaţi din nou, însă o masă mai consistentă. Exerciţiile, stimulează pofta de mâncare foarte mult, mai ales la femei. Dacă săriţi peste micul dejun, vi se va face foame mai târziu şi veţi consuma mai multe calorii decât este necesar.

Pe parcursul întregii zile trebuie să se ţină cont de gustările de la ora 10 şi de la ora 4

Micul dejun de după antrenament nu trebuie să conţină multe calorii. Astfel, este recomandat să mâncaţi ouă fierte, pâine din cereale integrale, ovăz, nuci, lapte, brânză, mure sau afine. Toate aceste alimente pot fi consumate în orice combinaţie, însă trebuie să se ţină cont de numărul de calorii.

Dacă antrenamentul are loc în timpul zilei alimentaţia se schimbă. Dacă nu săriţi peste micul dejun şi serviţi şi o gustare în jur de ora 10, veţi fi în formă pentru un antrenament intens. După antrenament trebuie să se consume un prânz rezonabil, bogat în proteine pentru dezvoltare musculară şi în carbohidraţi pentru refacerea energiei.

Citeşte mai multe în Gândul.

 

Program Acasa TV
  • Luni
  • 06:00 Flori insangerate S2
    120 min
    08:00 Fie ce-o fi!
    120 min
    10:00 Dragoste de neinvins
    60 min
    11:00 Stirile Acasa Actualitati
    60 min
    12:00 Dreptul la iubire
    60 min
    13:00 Ingerul razbunarii
    120 min
    15:00 Stirile Acasa Magazin
    60 min
    16:00 Fata cu ochi de onix
    60 min
    17:00 Dragoste amara
    120 min
    19:00 Flori insangerate S2
    120 min
    21:00 Fie ce-o fi!
    120 min
    23:00 Trei surori S3
    60 min
    00:00 Dreptul la iubire
    60 min
    01:00 Flori insangerate S2
    135 min
    03:15 Leylifer
    120 min
    05:15 Stirile Acasa Magazin
    45 min
    06:00 Flori insangerate S2
    120 min
Modifică setările cookies