Zece trucuri pentru a-ţi organiza mai bine timpul şi a reduce stresul!

Zece trucuri pentru a-ţi organiza mai bine timpul şi a reduce stresul!
Data publicarii: 13 Septembrie 2008

Ai tendinţa de a poza în superwoman, însă e bine să nu scapi din vedere că eşti tot o fiinţă umană, cu dorinţe, necesităţi şi puncte vulnerabile, şi nu un roboţel de rezolvat probleme. Află cum poţi fi un manager mai bun al timpului tău, pentru a combate stresul!

1. Fă-ţi liste!
Scrie în fiecare zi un program al evenimentelor, întâlnirilor, a tuturor sarcinilor pe care trebuie să le îndeplineşti, fă-ţi liste de cumpărături şi notează-ţi orice idee importantă, care îţi poate fi folositoare mai târziu. Astfel, te asiguri că nu uiţi nimic şi că vei avea capul limpede, chiar şi în situaţiile de criză, când trebuie să iei decizii rapide.

2. Simplifică-ţi viaţa!
Dacă eşti foarte exigentă şi perfecţionistă şi vrei să găteşti feluri complexe şi exotice la fiecare masă, pentru familia ta, dacă vrei să te achiţi cu brio de toate sarcinile la muncă şi să păstrezi o curăţenie impecabilă în casă, dacă vrei să fii super-femeie în toate situaţiile, la un moment dat, vei claca şi te vei simţi foarte prost pentru că nu te poţi ridica la propriile standarde. Cel mai bine pentru tine e să îţi stabileşti ţeluri rezonabile, să cobori ştacheta puţin, dacă e nevoie, în aşa fel încât să ai timp de toate şi mai ales, să îţi rămână timp şi pentru tine, să te destinzi şi să te bucuri de tot ce e frumos în viaţa ta.

3. Stabileşte limite!
E greu să refuzi pe cineva, când îţi cere ajutorul, dar e greu şi să trebuiască să fii tu cea care rezolvă toate problemele şi care are grijă de toţi şi toate! La final, vei constata că eşti atât de obosită şi de frustrată, încât vei regreta că nu ai ştiut să spui „nu” la momentul oportun. Fii realistă în legătură cu timpul şi energia ta şi fă liste cu priorităţi.

4. Deconectează-te!
Tehnologia este un lucru minunat, care te ajută să fii în contact cu ultimele noutăţi din orice domeniu şi să ţii legătura cu colegii de la muncă, cu familia, cu prietenii.
Cu toate că e un paradox, tehnologia ajunge să îţi irosească momente preţioase din viaţa ta. Gândeşte-te cât petreci acasă vorbind la telefon sau stând în faţa calculatorului, fiindcă nu te poţi deconecta de problemele de la serviciu. Ai putea, mai bine, să faci o plimbare în parc, să mergi la cinema cu o prietenă, să găteşti prăjituri, să citeşti o carte bună sau orice altceva ar fi pe placul tău.

5. Pune ordine în lucruri!
Nu e nevoie să scormoneşti printre teancuri kilometrice de hârtie, de fiecare dată când vrei să reciteşti o notiţă importantă, sau să trebuiască să răscoleşti tot şifonierul ca să găseşti o bluză anume. Fă ordine în camera ta, în rafturile din bucătărie şi pe birou, ca să nu mai pierzi inutil timpul când ai nevoie de ceva.

6. Timpul petrecut alături de cei dragi trebuie să fie pe primul loc!
E foarte bine să rămâi din când în când peste program la serviciu, fiindcă te va ajuta să îţi construieşti o imagine de persoană implicată, de încredere, serioasă, la muncă, însă adevărata satisfacţie vine din sânul familiei. Petrece cât mai mult timp alături de cei dragi, relaxează-te şi distrează-te împreună cu ei şi te vei simţi mult mai împlinită!

7. Împarte treburile gospodăreşti!
Nu trebuie să le faci tu pe toate. Roagă-l pe soţul tău să mai pună şi el la spălat lenjeria, să hrănească pisica sau câinele şi să pregătească copiii pentru şcoală. Iar copiii - nu trebuie lăsaţi să se uite toată ziua la desene animate: învaţă-i şi pe ei să aibă responsabilităţi! De exemplu, ar putea să-şi spele farfuriile după masă şi să îşi aranjeze singuri hainele.

8. Învaţă să faci lucruri în paralel!
Organizează-ţi ziua astfel încât să ai timp să faci cât mai multe lucruri. Dă telefoane în timp ce plimbi câinele, răspunde la emailuri în timp ce aştepţi să ţi se downloadeze nişte fişiere la calculator şi fă curat în bucătărie în timp ce se fierbe ciorba pe aragaz.

9. Nu îţi neglija sănătatea!
E uşor să uiţi de tine, când eşti ocupată până peste cap să ai grijă de ceilalţi. Lasă-te de fumat, fă plimbări în natură de câte ori poţi, mergi regulat la medic, dormi suficient şi mănâncă echilibrat.

10. Relaxează-te!
Unul dintre motivele pentru care femeile sunt foarte stresate este că îşi umplu timpul pe care îl economisesc – cu greu – tot cu muncă. Păstrează această regulă cu sfinţenie: timpul tău liber, sau timpul pe care îl economiseşti făcându-ţi treburile mai repede, e al tău şi numai al tău! Nu îl folosi ca să rezolvi tot probleme de serviciu, sau ca să faci pe buna samariteancă cu semenii tăi mai puţin descurcăreţi. Ai nevoie şi tu să-ţi mai încarci bateriile din când în când. Ia-ţi liber de la grijile cotidiene şi pleacă la un salon de înfrumuseţare!

 

Program Acasa TV
  • Marți
  • 06:00 Flori insangerate
    120 min
    08:00 Capcana razbunarii
    60 min
    09:00 Familia
    60 min
    10:00 Drumul catre tine
    60 min
    11:00 Stirile Acasa Actualitati
    60 min
    12:00 Amor real
    60 min
    13:00 Evadatele
    120 min
    15:00 Stirile Acasa Magazin
    60 min
    16:00 Fata cu ochi de onix
    60 min
    17:00 Sub semnul iubirii
    120 min
    19:00 Flori insangerate
    120 min
    21:00 Capcana razbunarii
    60 min
    22:00 Familia
    60 min
    23:00 Indragostiti din interes
    60 min
    00:00 Amor real
    60 min
    01:00 Capcana razbunarii
    60 min
    02:00 Inima nu minte
    195 min
    05:15 Stirile Acasa Magazin
    45 min
    06:00 Flori insangerate
    120 min
Modifică setările cookies