Batranete, haine grele! - VIDEO

Se spune ca cel mai mare necaz al batranetii este acela ca nu are niciun viitor. Este povestea dureroasa a batranilor nostri care traiesc astazi mai rau decat pe vremea comunismului.

Ii intalnim si azi la cozi interminabile. Stau ore in sir pentru o amarata de paine pe care o primesc gratis... Acea paine inseamna insa totul, pentru cei mai multi dintre ei.

Inseamna hrana care ii ajuta sa traiasca de pe o zi pe alta.Fiecare dintre ei are o poveste. O drama. Fiecare dintre ei are de dus o cruce mult prea grea.

Inca de la ora 4 de dimineata, la Casa de Ajutor Reciproc apar primii batrani. Tacuti, isi iau fiecare bon de ordine la coada umilintei. Randurile flamanzilor se ingroasa cu repeziciune. Cu totii sunt  saraci, bolnavi si  peste masura de umiliti.

Batranii asteapta fara sa se planga ora 7.15, ora la care primesc cate doua paini. Gratis. Adica... se vor intoarce acasa fericiti. Vor avea ce sa manance. 

Batranii isi duc crucea cu demnitate. De cand se stiu au suferit, au muncit, au indurat in tacere. Dar umilinta la care sunt supusi a atins paroxismul.

Ca sa supravietuiasca, au invatat sa traiasca in frig, cu mancare putina si proasta, sa dramuiasca fiecare banut, sa faca economie la gaze, caldura si apa. Iar cand le ajunge cutitul la os , cand nu mai pot rabda, se indatoreaza. Statisticile sunt socante: aproape 2 mii de pensionari imprumuta bani de la Casa De Ajutor Reciproc ca sa-si plateasca facturile, medicamentele si... pentru mancare.

Dupa ani buni de  munca in fabricile comuniste, in vechile CAP-uri, dupa sambete si duminici in care lucrau in schimburi, statul roman le da batranilor pensii mizerabile. Si in marinimia lui, le ofera sansa la relaxare: cate un bilet la tratament, pentru care, evident, se sta la o alta coada.

Cu totii vedem cum arata majoritatea batranilor nostri. Au parul alb, haine inchise la culoare care miros a naftalina, sacose goale si incaltari ponosite pe care le poarta pana li se tocesc pingelele, sau mai rau. Dar poate putini intelegem ce simt si cum traiesc ei cu adevarat.

Croitoria in care indraznesc sa intre saracii batrani nu arata deloc ca o casa de moda, iar croitorii nu fac altceva decat sa carpeasca niste vechituri.

La Casa de ajutor Reciproc batranii  care se gandesc la Viata de Apoi  si care mai pot face cateva economii pentru confortul somnului de veci gasesc si cele mai ieftine sicrie. La oferta. La coada la paine oamenii vorbesc. Se compatimesc. Spun povesti. Sunt povestile lor, de multe ori extrem de  triste.

Tudora are 86 de ani si sta singura intr-o camaruta din Ferentari. Dupa ce i-a murit fiica, ginerele a ramas singurul proprietar si batrana traieste cu spaima ca poate veni oricand sa o scoata in strada. Nu are cine sa o ajute, sa-i spuna o vorba buna, sa o mangaie. Fiul ei este de 8 ani la inchisoare pentru ca a furat cativa pepeni. Din pensia de 3 mil 500 reuseste sa stranga bani pentru baiatul ei. Se lasa pe ea , pentru ca el are mai multa nevoie.

Constantin are 87 de ani si traieste un adevarat cosmar. Sotia are cancer de piele in forma extrem de grava. Nu mai poate merge, tipa de durere, iar batranul este singurul care o ingrijeste. Ii spala fasele, face curatenie si plange pentru ea. Stie cat se chinuie, iar el, care a iubit-o mereu, nu mai are acum cu ce s-o ajute. Este neputincios.

Cand durerea devine insuportabila, femeia ia algocalmin. Indura cat poate si spera sa reziste, sa nu ajunga la injectii cu morfina. Sunt mai scumpe si nu si-ar permite.

Florica locuieste impreuna cu fiica ei, si ea pensionata pe caz de boala. Viata ei este ca un roman... pe care il povesteste cu multa amaraciune.