Desi Casa Regala nu il recunoaste drept membru al familiei, se pare ca sentinta irevocabila de ieri ii da dreptul Printului Paul sa revendice fabuloasa avere nationalizata de comunisti dupa abdicarea Regelui Mihai din 1947.
Principalul argument al lui Paul de Romania a fost o sentinta a Tribunalului din Lisabona, veche de 57 de ani. Tribunalul lusitan a confirmat, in 1955, ca tatal lui, Printul Carol Mircea, este primul fiu legitim al Regelui Carol al II-lea. Inainte de a se urca pe tronul Romaniei, la 25 de ani, Carol al II-lea s-a casatorit cu Ioana Zizi Lambrino. Casatoria incheiata in 1918 nu a fost agreata de tatal sau, Regele Ferdinand, iar Tribunalul Ilfov a anulat mariajul pe motiv ca ar fi fost incheiat ilegal in clandestinitate, la Odessa. Totusi, din aceasta relatie s-a nascut Carol Mircea Grigore Lambrino, considerat, pina acum, un fiu ilegitim.
Casa Regala a Romaniei a reactionat la hotarirea irevocabila a Inaltei Curti de Casatie si Justie. Familia Regala spune intr-un comunicat ca decizia nu creeaza niciun drept dinastic si nici nu stabileste apartenenta Printului Paul la Familia Regala.
Batalia dintre aristocrati are insa si o importanta miza financiara. Acum, pe langa recunoasterea obtinuta, Printul Paul are acces la o avere uriasa, care a apartinut in ultimul secol Regilor Romaniei.
Dupa abdicarea Regelui Mihai din 1947, statul a trecut in proprietatea sa bunuri care astazi ar face pe orice unul dintre cei mai bogati oameni din Romania:
- 16.000 de hectare de terenuri agricole situate in imprejurimile Bucurestiului, pe Valea Prahovei sau in Baragan
- zeci de masini, camioane si autocare folosite pentru exploatarea acestor ferme agricole
- 140.000 de hectare de terenuri forestiere
- 12 palate si castele, printre acestea numarandu-se Castelul Peles, Palatul Cotroceni si Palatul Snagov.
- 100 de vile si cladiri in mai multe orase si sate
- 2 biserici
- 15 cabane si case de vanatoare
Ramane de vazut care dintre aceste proprietati vor fi revendicate de Printul Paul.
06:00 | Mai mult decat o familie 120 min
|
---|---|
08:00 | Lectii de viata 60 min
|
09:00 | Doctor de bine - Acasa primavara 2025 15 min
|
09:15 | ProVerde - Acasa primavara 2025 30 min
|
09:45 | iBani - Acasa primavara 2025 15 min
|
10:00 | Un print in Paradis 120 min
|
12:00 | Secretul meu 180 min
|
15:00 | Mai mult decat o familie 120 min
|
17:00 | Lectii de viata 60 min
|
18:00 | Mama 120 min
|
20:00 | State de Romania 120 min
|
22:00 | Favorul 120 min
|
00:00 | Lectii de viata 60 min
|
01:00 | Doctor de bine - Acasa primavara 2025 15 min
|
01:15 | ProVerde - Acasa primavara 2025 30 min
|
01:45 | iBani - Acasa primavara 2025 15 min
|
02:00 | Mama 120 min
|
04:00 | Ce se intampla, doctore? 15 min
|
04:15 | Un print in Paradis 90 min
|
05:45 | Flori insangerate S2 120 min
|