Comertul cu lucruri sfinte - o afacere profitabila a unui preot din Urziceni! VIDEO

Comertul cu lucruri sfinte - o afacere profitabila a unui preot din Urziceni! VIDEO
Data publicarii: 27 Aprilie 2010

Se numeste Bogdan Stancu si e un personaj aparte. Nu efotbalistul Stelei, ci preotul-paroh al Catedralei din Urziceni. Un parinte-dandy, care vine parfumat la intalniri si, spune presa locului, nu inmormanteaza decat daca e soare afara, ca nu cumva sa-si murdareasca incaltarile prin noroi.

Poate ca grija exagerata pentru propriul aspect n-ar fi fost o problema, daca tanarul si ambitiosul slujitor al Domnului nu s-ar mai fi ales cu un renume: Popa Vinde-Tot.  Preotul Stancu face bani din comertul cu icoane, apa sfintita si pamant, adus, zice-se, din Tara Sfanta.

Ceea ce, iarasi, n-ar fi fost dramatic daca profitul s-ar fi dus in conturile Bisericii si nu in propriul buzunar, cum il acuza lumea.  "Sunt inventii si rautati", se apara parohul care e convins ca multi ii poarta sambetele din cauza avansarii ierarhice de care s-a bucurat la o varsta frageda. Are numai 31 de ani!

Tinerel, sobru - vorba aceea - si extrem de ingrijit.  Asa ni se infatiseaza parintele Bogdan intr-o fotografie surprinsa in propriul lui birou.  Vedem, in primul rand, ca nu este deloc vreun incuiat, strain de tehnologie: are laptopul deschis in fata.  Iar calculatorul tradeaza o oarecare inclinatie spre contabilitate.

Conduce o masina obisnuita si sta la bloc, in Urziceni. Totusi, barfele legate de numele si, mai ales, renumele sau au ajuns pana in presa locala.  Aflam, asadar, de la enoriasi, ca parohul face bani frumosi de pe urma Bisericii pe care-o pastoreste.

Parintele Bogdan ar fi dat, prin intermediul Catedralei, peste 1.700 de sticle cu aghiazma la pretul de 2 lei bucata. Pentru aceeasi suma, enoriasii s-au ales si cu pamant din Tara Sfanta.

Ca un om de afaceri veritabil, popa Vinde-Tot si-a extins orizontul. A scos la mezat icoanele pictate de manusitele coanei preotese. Iar banii, spun oamenii, i-ar fi tinut pentru el.

Reporterii „Povestirilor adevarate” au incercat sa stea de vorba cu parintele Bogdan, ocazie cu care au constatat ca, intr-adevar, preotul-paroh se poarta... parfumat. Veritabil dandy!

Cel aratat cu degetul s-a ferit, insa, de camera si a declarat, neoficial, ca informatiile sunt pure "inventii" si "rautati".   "Unii sunt invidiosi ca am reusit, la 31 de ani, sa ajung in fruntea protoeriei Urziceni." spune slujitorul Domnului.

Reprezentantii Episcopiei Sloboziei si Calarasilor nu sunt straini de subiect.  Parintele Dinca, purtatorul de cuvant, spune chiar ca scandalul a ajuns pana la urechile Episcopului Vicentiu, care ar fi cerut o ancheta interna.

Fetele bisericesti mai cred ca nu exista picior de enorias revoltat. Totul este un plan menit sa distruga imaginea parintelui Stancu!

Ciudat este ca-n ultima vreme apar tot mai des astfel de preoti cu apetit pentru... monden, pe care superiorii ii victimizeaza rapid, venind cu teorii ale conspiratiei.

Nu demult, credinciosii dintr-o localitate saraca din Giurgiu au ramas blocati cand l-au vazut pe al lor ghid spiritual, preotul Robertino, plimbandu-se pe ulita intr-un Maseratti de 200.000 de euro.

Sa ne intelegem: vorbim despre un satuc in care ilustrarea notiunii de "vehicul" presupune o caruta sau, hai, cel mult o Dacia veche.

Desi chiar Biblia cere sa nu cautam fericirea in lucruri materiale, preotul are o pasiune nu neaparat declarata, cat... dovedita pentru masinile scumpe. De unde, deci, atata banet? Matematic vorbind, suma tuturor botezurilor, nuntilor, inmormantarilor, a pomenilor si a altor asemenea... actiuni bisericesti da pe-aproape de-un Maseratti.

Restul... e numai meritul parintelui, priceput pana-n maduva oaselor la afaceri. Asta neoficial. Oficial, popa Robertino o tine pe-a lui: averea vine din mosteniri si din multa, multa munca.

Program Acasa TV
  • Vineri
  • 06:00 Flori insangerate
    120 min
    08:00 Capcana razbunarii
    60 min
    09:00 Familia
    60 min
    10:00 Cabo, iluzii in Paradis
    60 min
    11:00 Stirile Acasa Actualitati
    60 min
    12:00 Amor real
    60 min
    13:00 Evadatele
    120 min
    15:00 Stirile Acasa Magazin
    60 min
    16:00 Fata cu ochi de onix
    60 min
    17:00 Sub semnul iubirii
    120 min
    19:00 Flori insangerate
    120 min
    21:00 Capcana razbunarii
    60 min
    22:00 Familia
    60 min
    23:00 Indragostiti din interes
    60 min
    00:00 Amor real
    60 min
    01:00 Capcana razbunarii
    75 min
    02:15 Inima nu minte
    180 min
    05:15 Stirile Acasa Magazin
    45 min
    06:00 Ajutor, ma indragostesc!
    120 min
Modifică setările cookies