Vedeta Acasă şi iubitul ei, Zsolt Csergo, au plănuit acest eveniment până în cel mai mic detaliu. Au angajat o firmă care să se ocupe de decorarea locaţiei, de prepararea delicateselor culinare şi de asigurarea pazei.
Au ales cele mai frumoase haine pentru micuţul Zsolt, au chemat prieteni din toate colţurile lumii să le fie alături într-unul dintre cele mai importante momente din viaţa lor.
Zsolt Jr. va fi botezat în religia catolică, în oraşul natal al tatălui său: Miercurea Ciuc. Zsolt Csergo spera că oraşul său natal va reprezenta un loc important, de suflet, pentru toată familia lui, aşa cum reprezintă şi pentru el. În plus, în Biserica Catolică din Şumuleu se păstrează statuia Sfintei fecioare Maria, sculptată în secolul al XVI-lea de un artist necunoscut. Este unul dintre principalele locuri de pelerinaj din Europa. În fiecare an, de Rusalii, sosesc la Biserică aproape 500.000 de pelerini.
Nicoleta Luciu a mărturisit că se gândeşte cu emoţii la momentul în care vor intra în biserică să-şi boteze băieţelul şi se simte cea mai fericită mămică din lume. Ne-a spus că e nerăbdătoare să trăiască fericitul moment împreună cu Zsolt, cu naşii, părinţii, sora şi colegii ei, cu toti cei care-i sunt dragi.
Evenimentul va fi transmis in direct, de la ora 17:15, pe postul Acasă, în cadrul unei ediţii speciale a Poveştirilor adevărate, deoarce o echipă a emisiunii va fi alături de Nicoleta şi de Zsolt la ceremonia de botez a micuţului lor.
De la ora 17:15, botezul va fi transmis în direct şi pe site-ul www.acasatv.ro.
06:00 | Mai mult decat o familie 120 min
|
---|---|
08:00 | Lectii de viata 60 min
|
09:00 | Intrebarea Mesei Rotunde S3 primavara 2025 60 min
|
10:00 | Pe gustul meu 120 min
|
12:00 | Secretul meu 180 min
|
15:00 | Mai mult decat o familie 120 min
|
17:00 | Lectii de viata 60 min
|
18:00 | Mama 120 min
|
20:00 | State de Romania 135 min
|
22:15 | Iubire si razbunare 120 min
|
00:15 | Gustul infrangerii 60 min
|
01:15 | Intrebarea Mesei Rotunde S3 primavara 2025 60 min
|
02:15 | Mama 120 min
|
04:15 | Pe gustul meu 105 min
|
06:00 | Mai mult decat o familie 120 min
|