Sute de oameni au reacţionat, aşa cum au făcut şi cei care au aflat povestea ei prin intermediul emisiunii „Poveştiri adevărate”.
Erika a reuşit să plece în Germania datorită dumneavoastră. Primul pas spre vindecare n-ar fi fost posibil fără cei 21.000 de euro pe care aţi ajutat-o să-i strângă într-un timp atât de scurt.
La două zile după ce a ajuns în Germania, mătuşa Erikăi a apelat la o fundaţie din Berlin prin care fetiţa a mai primit încă 30.000 de euro, iar la concertul organizat de Cabral s-au strâns 8.500 de euro. Au reacţionat şi mai mulţi colegi ai mamei Erikăi, care au depus în contul ei 7.500 de euro. După emisiunea de ieri, în conturi s-au mai strâns 10.000 de euro.
Prin legătură telefonică, Josian, tatăl Erikăi, a spus că nu credea că atât de mulţi oameni vor fi alături de el în încercarea de a salva viaţa Erikăi. El le-a mulţumit din suflet tuturor celor care l-au ajutat.
Fetiţa are în continuare nevoie de bunătatea şi generozitatea noastră. Îi mai trebuiesc încă 123.000 de euro pentru tratament. Să fim alături de ea în continuare şi să încercăm să o ajutăm, de la inimă la inimă!
CONTURI:
BANCA: BRD
SUCURSALA: ACADEMIEI - CALEA VICTORIEI - BUCUREŞTI
TITULAR CONT: JOSIAN WIPPER
RON - RO50BRDE410SV20042894100
EUR - RO10BRDE410SV20043694100
USD - RO06BRDE410SV20043774100
TELEDON:
0 900.900.245 - 5 Euro/apel în ROMTELECOM
0 900.900.247 - 7 Euro/apel în ROMTELECOM
| 06:00 | Santa Diabla 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Lectii de viata 60 min
|
| 09:00 | Doctor de bine - Acasa toamna 2025 30 min
|
| 09:30 | ProVerde - Acasa toamna 2025 15 min
|
| 09:45 | iBani - Acasa toamna 2025 15 min
|
| 10:00 | Restanta la iubire 120 min
|
| 12:00 | Esmeralda 180 min
|
| 15:00 | Santa Diabla 120 min
|
| 17:00 | Lectii de viata 60 min
|
| 18:00 | Pariu cu destinul 120 min
|
| 20:00 | Inima de tigan 90 min
|
| 21:30 | Da-mi timpul inapoi! 120 min
|
| 23:30 | Inima nu minte 60 min
|
| 00:30 | Inima de tigan 90 min
|
| 02:00 | Pariu cu destinul 135 min
|
| 04:15 | Da-mi timpul inapoi! 105 min
|
| 06:00 | Iubire si pacat 120 min
|