La Povestiri adevarate: Naomi a avut o revelatie la Capela Sixtina si s-a intors acasa

La Povestiri adevarate: Naomi a avut o revelatie la Capela Sixtina si s-a intors acasa
Data publicarii: 17 Martie 2009

Naomi, a minţit, a făcut scandal, a fost călcată în picioare, a plecat din ţară, credea ea pentru totdeauna, dar s-a întors, deoarece consideră că şi ea merită o a doua şansă.

La întoarcere, pe aeroport, Naomi a fost agresată verbal de un grup de taximetrişti intoleranţi, care, evident, nu erau de acord cu orientarea ei sexuală.

Invitat în studio, Mircea Solcanu a povestit despre incidentul de la aeroport. A spus că si alţi călători au fost agresaţi. Înaintea cursei lui Naomi, a mai sosit una din Spania şi femeile au fost insultate de acelaşi grup de scandalagii.

Înainte să plece în Italia, Naomi i-a acordat un interviu lui Mircea Solcanu, în care şi-a deschis sufletul. A mărturisit că dacă ar avea o casă, nu s-ar mai duce să se prostitueze, ca să facă rost de bani. A fost în Germania, cu biletul plătit de un tip, şi a crezut că l-a întâlnit pe Făt-Frumos călare pe un cal alb, deşi era gras. Dar individul respectiv nu şi-o dorea pentru el, ci pentru a o exploata, pentru a obţine bani de pe urma ei. Primul client, care nu era iubitul ei, a fost şocant pentru ea. Abia atunci a realizat ce înseamnă să fii un transsexuat. Cora a explicat că este foarte stresant, trebuie să joci teatru, ca să practici prostituţia. Lui Naomi i s-a spus să facă în patru ore banii pentru chiria pentru două zile. La început s-a temut că nu va reuşit, însă avea căutarea, aşa că şi-a achitat la timp cota. După două săptămâni a fugit. Când era mică, Naomi a visat că o să iubească şi că o să fie iubită. Drama ei este că, în realitate, nu are pe nimeni, nu o aşteaptă nimeni acasă. Acum, se gândeşte că atunci când va avea silicoane, va fi admirată.

Mircea Solcanu a anunţat că, pe 6 aprilie, Poveştirile vor demara campania „Tu dai preţ vieţii tale”, cu poveşti ale unor oameni care şi-au dorit schimbări în viaţa lor. Cu ce preţ? Rămâne de văzut.

La Roma, Naomi, a văzut transsexuali frumoşi, oameni care nu erau şocaţi să îi vadă pe stradă, a întâlnit români, a dat autografe. După trei zile la Roma şi mai ales după ce a fost la Vatican, s-a eliberat de tot veninul, de ura şi de teama acumulate în ultimul timp.

Paşii au purtat-o pe Naomi la Capela Sixtină, unde a sperat să îşi găsească liniştea sufletească. Şi a găsit-o. Acolo s-a rugat la Dumnezeu să îşi regăsescă încrederea în sine. Naomi a iertat. A iertat tot, nu ca să primească ceva. Acolo, oamenii au fost civilizaţi, a putut să spună câte rugăciuni a vrut ea, a putut să îşi ceară iertare.

Naomi în studio
La o ediţie a emisiunii Happy Hour, Cristina Spătaru şi soţul ei, Alin Ionescu, au spus că le este milă de Naomi, au zis că nu sunt supăraţi pe el, că nu doresc să îl dea în judecată. Iată şi replica lui Naomi: "Când eram mic, eram Florin, ne-am întâlnit o singură dată la Festivalul de la Mamaia. Nu mă ştie de la Festivaluri, deoarece Cristina Spătaru nu trecea de preselecţii. Mă interesează doar oameni cu voce, doamna Mirabela Dauer, Corina Chiriac şi Angela Similea, de la care am ce să învăţ".

"De la Vaticam, am adus un brăţări sfinţite şi un rozariu. La Vatican, chiar a fost un înger lângă mine".

Mirabela Dauer s-a oferit să o ajute pe Naomi să îşi scoată un album. "Mai este un om căruia trebuie să îi mulţumesc, maestrul Mădălin Voicu".

Naomi a mărturisit că va lăsa toate răutăţile deoparte şi că o să îşi vadă de viaţa ei. A înregistrat deja o melodie de pe viitorul ei album. Piesa se numeşte „Recunosc că mi-a fost dor de tine”, iar Naomi a interpretat-o în direct la „Poveştiri adevărate”, nu înainte să spună că i-o dedică unui băiat din Târgovişte, Alex.

 

Program Acasa TV
  • Duminică
  • 06:00 Mai mult decat o familie
    120 min
    08:00 Lectii de viata
    60 min
    09:00 Doctor de bine - Acasa primavara 2025
    30 min
    09:30 ProVerde - Acasa primavara 2025
    15 min
    09:45 iBani - Acasa primavara 2025
    15 min
    10:00 O nunta de vis
    120 min
    12:00 Secretul meu
    180 min
    15:00 Mai mult decat o familie
    120 min
    17:00 Lectii de viata
    60 min
    18:00 Mama
    120 min
    20:00 State de Romania
    120 min
    22:00 Iubire si razbunare
    75 min
    23:15 Favorul
    60 min
    00:15 Lectii de viata
    45 min
    01:00 Doctor de bine - Acasa primavara 2025
    30 min
    01:30 ProVerde - Acasa primavara 2025
    30 min
    02:00 iBani - Acasa primavara 2025
    15 min
    02:15 Mama
    120 min
    04:15 O nunta de vis
    90 min
    05:45 Flori insangerate S2
    120 min
Modifică setările cookies