Tot împreună am scris un final fericit unor poveşti minunate de iubire! Aici i-am cunoscut pe Cătălin Mustaţă şi pe soţia sa, Luminiţa, doi tineri a căror iubire exemplară a învins lupta cu destinul care ameninţa să curme viaţa lui Cătălin.
Povestea Dorinei a început într-un sat din Deltă şi a ajuns tocmai la Roma. Dorina a ascultat poveştile noastre, iar într-o zi a văzut o poveste tristă, cu o casă arsă şi copii trişti. S-a gândit că sunt prea multe lacrimi în această poveste şi s-a apucat să o rescrie. Tatăl a devenit salariatul ei, iar bănuţii au ajuns acasă, în România. Dorina a pregătit şi o surpriză frumoasă. Pe ascuns, casa arsă a devenit o casă nouă, colorată în culori vesele, în care găseai de toate, dar mai ales iubire.
Iubirea de frate are puterea de a schimba fierul în pâine şi lacrima în mângâiere. Un copil muncea pentru mama şi fraţii lui de dimineaşa până seara. Strângea fier vechi pentru ca cei dragi să aibă de mâncare. Aţi fost impresionaţi de povestea lui şi, încet, încet, aţi contribuit la schimbarea ei. Copiii au primit de mâncare şi au avut parte şi de o căsuţă, pentru ca băiatul să nu mai fie nevoit să adune fier vechi.
| 06:00 | Iubire si pacat 135 min
|
|---|---|
| 08:15 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 09:15 | Ramasitele trecutului 45 min
|
| 10:00 | Norocul lui Loli! 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Rosalinda 60 min
|
| 13:00 | Ramasitele trecutului 60 min
|
| 14:00 | Dallas 60 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Soarta nu pune intrebari 60 min
|
| 17:00 | Monteverde 120 min
|
| 19:00 | Iubire si pacat 135 min
|
| 21:15 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 22:15 | Dallas 60 min
|
| 23:15 | Inima nu minte 75 min
|
| 00:30 | Rosalinda 60 min
|
| 01:30 | Ramasitele trecutului 45 min
|
| 02:15 | Juramant pentru o viata 75 min
|
| 03:30 | Dallas 60 min
|
| 04:30 | Ce se intampla, doctore? 45 min
|
| 05:15 | Stirile Acasa Magazin 45 min
|
| 06:00 | Santa Diabla 120 min
|