Ramona şi Daniel sunt doi copii care visează frumos şi îşi găsesc bucurii până şi în cele mai neînsemnate lucruri, doi tineri care cred cu tărie în iubirea lor pură şi dezinteresată. Chiar dacă soarta nu a fost deloc darnică cu Daniel, el nu s-a dat bătut. Dimpotrivă, a luptat cu şi mai multă putere şi curaj, pentru că e hotărât să învingă!
Tinerii locuiesc în cămine studenţeşti separate şi deocamdată nu au posibilitatea să se mute împreună, dar asta nu atinge cu nimic iubrea lor. Singurul lucru care-i doare este boala lui Daniel, o boală rară a ochiului, care constă în subţierea corneei. Fără un transplant de cornee, ar putea orbi.
Cei doi tineri îndrăgostiţi fac totul împreună. Sunt un singur suflet şi nu există bucurie sau tristeţe pe care să n-o simtă şi unul, şi celălalt, nici drum pe care să nu-l facă de mână. Şi la spital, îndrăgostiţii au mers împreună.
După ce mama lui s-a stins, Daniel a crescut înconjurat de iubirea celor patru fraţi ai săi, care-l ajută şi acum, cu tot ce pot. A găsit puterea să ia de la capăt un drum care părea închis: a dat din nou admitere la facultate, pentru că îşi dorea enorm să-şi continue studiile. Sprijinul fraţilor săi a contat enorm pentru el, însă acum, nimeni pe lume nu este mai aproape de sufletul său decât Ramona, iubita care-i este alături în fiecare clipă.
Şansa lui Daniel este o intervenţie chirurgicală în Ungaria, care costă doar 3.000 de euro. Daniel nu are însă de unde să facă rost de aceşti bani. Singura lui speranţă suntem noi: să-l ajutăm, de la inimă la inimă!
Cont:
BRD Groupe Societe Generale, Sucursala Dacia
Titular cont: Ganea Marius Daniel
EURO: RO 58 BRDE 445 SV 43 14 16 84 450
USA: RO 31 BRDE 445 SV 43 14 12 54 450
RON: RO 62 BRDE 445 SV 43 13 96 64 450
Telefon: 0763 767 022
| 06:00 | Santa Diabla 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Lectii de viata 60 min
|
| 09:00 | Doctor de bine - Acasa toamna 2025 30 min
|
| 09:30 | ProVerde - Acasa toamna 2025 15 min
|
| 09:45 | iBani - Acasa toamna 2025 15 min
|
| 10:00 | Dragostea nu apune 120 min
|
| 12:00 | Esmeralda 180 min
|
| 15:00 | Santa Diabla 120 min
|
| 17:00 | Lectii de viata 60 min
|
| 18:00 | Pariu cu destinul 120 min
|
| 20:00 | Inima de tigan 90 min
|
| 21:30 | Mereu in inima mea 120 min
|
| 23:30 | Inima nu minte 60 min
|
| 00:30 | Inima de tigan 90 min
|
| 02:00 | Pariu cu destinul 120 min
|
| 04:00 | Ce se intampla, doctore? 30 min
|
| 04:30 | Mereu in inima mea 90 min
|
| 06:00 | Iubire si pacat 135 min
|