Taraful din Clejani a devenit deja legendă, au primit discul de aur pentru vânzări record, sunt cunoscuţi în străinătate, au cântat până şi pentru Johnny Deep, au câştigat bani frumosi şi au văzut toată lumea.
Dar sarea şi piperul tarafului din Clejani sunt Viorica şi Ioniţă, un cuplu care se completează atât pe scenă, cât şi în viaţa de zi cu zi.
Viorica şi Ioniţă din Clejani iubesc muzica mai mult decât orice pe lume. Ea le aduce liniştea şi bucuria sufletului, o pace lăuntrică de care orice om are nevoie.
Viorica şi Ioniţă s-au născut cu notele muzicale în sânge şi picură chef de joc în trupurile oamenilor din lumea întreagă prin măiestria lor.
Ioniţă din Clejani era cunoscut mai mult în străinătate decât în ţara sa natală! Dar mereu a visat să se întoarcă în România, chiar dacă în acea perioadă muzica tradiţională, românească, era în cădere liberă şi nu mai interesa aproape pe nimeni. Dar succesul nu a întârziat să apară. În scurt timp, piesa "Bordeiaşul" a fost apreciată, iar Taraful din Clejani a reuşit ACASĂ!
Când vine vorba de iubire, Ioniţă din Clejani ştie că nu se cumpără cu bani. El şi-a demonstrat amorul faţă de Viorica din Clejani, în cei 17 ani de căsnicie. Aşa că, atunci când vine vorba despre cadouri, nu îl atrag bijuteriile scumpe, ci simbolistica iubirii, Feng Shui-ul aducător de fericire.
Viorica şi Ioniţă din Clejani au trecut prin multe împreună. Povestea lor de iubire este simplă şi frumoasă: s-au cunoscut în urmă cu 22 de ani, atunci când el a fost invitat la ziua de naştere a mătuşii Vioricăi. Ea avea 14 ani şi era o adolescentă frumoasă şi ambiţioasă. Pe la mijlocul serii, Viorica i-a cerut lui Ionita să o acompanieze la un cântec. De atunci îi plăcea foarte mult să cânte. După petrecere, cei doi nu s-au mai văzut timp de cinci ani, pâna când s-au reîntâlnit la o nuntă în Clejani. El avea 23 de ani, ea 20. Au simţit că sunt suflete pereche. De atunci au rămas unul lângă celalalt, la bine şi la rău, aşa cum şi-au jurat! Dumnezeu le-a binecuvântat iubirea cu doi copii frumoşi şi sănătoşi, o fată şi un băiat!
Timpul a trecut, iar Viorica şi Ioniţă din Clejani privesc în urmă cu mândrie. Sunt mulţumiţi de realizările lor, dar ştiu că au mai multe de oferit! Viorica şi Ioniţă au simţit că muzica Tarafului din Clejani trebuie să evolueze, să îmbine vechiul şi noul, tradiţiile şi modernul.
Aşa că scena lăutărimii cu faimă s-a mărit, pentru a-i face loc unei noi stele cu voce suavă: Marguerita, fiica Vioricăi şi a lui Ioniţă, moştenitoare a talentului lor.
Marguerita a pus tradiţiile populare într-o altă lumină, cât se poate de modernă! Dar cu mama şi cu tata alături, nimic nu pare imposibil, mai ales că au investit bani grei pentru "turnarea" unui videoclip, în care fiica lor, Marguerita, străluceşte! Şi pentru a nu da greş, totul a fost aranjat până la cel mai mic detaliu, iar hainele au fost alese la sprânceană!
Un conflict între generaţii care va face, cu siguranţă, istorie! Pentru că nu este unul obişnuit, ci unul cântat şi dansat!
Invitaţi în platoul emisiunii, Viorica şi Ioniţă au părut mai fericiţi decât niciodată şi au privit împreună, în exclusivitate la televizor, videoclipul fiicei lor Marguerita!
06:00 | Flori insangerate S2 120 min
|
---|---|
08:00 | Fie ce-o fi! 60 min
|
09:00 | Trei surori S3 60 min
|
10:00 | Dragoste de neinvins 60 min
|
11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
12:00 | Dreptul la iubire 60 min
|
13:00 | Ingerul razbunarii 120 min
|
15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
16:00 | Fata cu ochi de onix 60 min
|
17:00 | Dragoste amara 135 min
|
19:15 | Flori insangerate S2 105 min
|
21:00 | Fie ce-o fi! 120 min
|
23:00 | Trei surori S3 60 min
|
00:00 | Dreptul la iubire 60 min
|
01:00 | Flori insangerate S2 135 min
|
03:15 | Familia 120 min
|
05:15 | Stirile Acasa Magazin 45 min
|
06:00 | Flori insangerate S2 120 min
|