Multi sunt intrigati de faptul ca mama Zina, potrivit fiului ei, Catalin Negreanu, ar fi luat singura decizia sa fie internata intr-un astfel de loc. Barbatul, a declarat ca a fost nevoit sa-si duca mama in acest amplasament deoarece el si-a petrecut sarbatorile de iarna in afara tarii si nu avea cum sa-i fie alaturi.
Desi unele voci sustin ca Zina Dumitrescu a fost adusa acasa, dupa sarbatori, Monica Tatoiu s-a aratat deranjata de gestul fiului acesteia. De altfel, doamna Tatoiu se teme ca designerul ar putea ajunge sa isi puna capat zilelor.
Lumea nu a mai vazut-o de multa vreme pe Zina Dumitrescu. Nu putini au fost cei care s-au intrebat, in tot acest timp, ce se intampla cu marea creatoare de moda, care anul acesta va implini 76 de ani. Raspunsul a venit chiar din partea fiului acesteia, Catalin Negreanu. Decizia acestuia de a-si interna mama, insa, a revoltat-o pe Monica Tatoiu.
Cu siguranta mama Zina nu a uitat niciunul din momentele pline de glorie in care a urcat, alaturi de fetele ei, pe scena. Se hraneste acum, probabil, cu amintirile unor ani in care a lansat, in lumea modei, femei superbe care astazi reprezinta un etalon de frumusete.
Zina Dumitrescu a cunoscut succesul, faima, stralucirea, dar a vazut si fundul prapastiei. Cand sotul ei a plecat pe lumea cealalta, femeia in al carei piept parea sa bata o inima de fier s-a prabusit de durere. S-a auzit, la vremea respectiva, ca Zina ar fi incercat sa se sinucida.
La scurt timp, o alta vecina dezmintea zvonurile aparute, declarand ca Zina Dumitrescu se simte bine. Nimeni, insa, nu a mai vazut-o de atunci.
Fiul Zinei sustine ca, dimpotriva, a demonstrat ca ii pasa de mama Zina lasand-o in grija unor profesionisti.
Oamenilor le este greu sa se gandeasca la mama Zina ca la o femeie bolnava, neajutorata. Nici nu e de mirare. De-a lungul anilor, marea creatoare de moda ni s-a infatisat drept o femeie puternica, devotata, cu un simt al umorului extrem de dezvoltat. Era capabila sa munceasca de dimineata pana seara tarziu, dar ii placea sa se si distreze!
| 06:00 | Santa Diabla 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Lectii de viata 60 min
|
| 09:00 | Intrebarea Mesei Rotunde S4 toamna 2025 60 min
|
| 10:00 | Culisele iubirii de Craciun 105 min
|
| 11:45 | Taramul sperantei 195 min
|
| 15:00 | Santa Diabla 120 min
|
| 17:00 | Lectii de viata 60 min
|
| 18:00 | Pariu cu destinul 120 min
|
| 20:00 | Mostenirea 120 min
|
| 22:00 | Acea fata 120 min
|
| 00:00 | Lectii de viata 60 min
|
| 01:00 | Inimi singuratice 210 min
|
| 04:30 | Culisele iubirii de Craciun 90 min
|
| 06:00 | Santa Diabla 120 min
|