Madalina Pamfile a fost taiata cu cutitul de Matei, iar Daniela Crudu, arsa cu tigara de Nila, potrivit spuselor lui Becali. Un prieten de-al Danielei Crudu a confirmat faptul ca ea a trait momente de calvar alaturi de Costea Junior. Omul a spus ca pe Mihai l-a deranjat ca Daniela obisnuia sa consume alcool.
Atacantul, care se jura ca nici macar nu fumeaza, este aparat, in schimb, de fratele sau, Florin. "Am crescut intr-o familie linistita. Nu suntem salbatici sa ne batem in padure", a spus Costea cel mare.
Desi, pe teren tace, cand e vorba sa-si faca datoria, Mihai Costea nu si-a inghitit limba. Evident, optica sa este ca tot universul, manevrat de seful sau Gigi Becali, comploteaza impotriva iubirii eminesciene ce i-o poarta Crudutei. Acuzatiile de violenta aduse fratelui mai mic l-au iritat pana la fierbere pe Costea cel mare. Florin ar vrea, acum, ca cineva sa stearga pata de obrazul lui Mihai.
Ca si cum declaratiile lui Gigi Becali vizavi de comportamentul "miejilor" Matei si Costea nu erau suficiente, in scena a intrat alt personaj cu glume proaste la purtator. Lui Mitica Dragomir - omul care se iubeste atat de tare, incat a ajuns sa cenzurez,e pe stadioane, vorbele care nu-i convin - i se pare amuzant ca Pamfile e taiata si Cruduta arsa cu tigara.
Sefia de la Liga, de care tot trage cu dintii de ani buni, i s-a cam urcat la cap. Altfel, nu s-ar explica de ce un inalt oficial ca el a comentat un caz grav ca unul de pe santier care n-a mai dat pe-acasa de saptamani bune. Pentru ca nici Madalina Pamfile, nici Daniela Crudu n-au depus vreo plangere la politie, Matei si Costea pot sta linistiti. Cel mult vor fi dati afara de la Steaua, daca Gigi Becali se tine de cuvant.
| 06:00 | Alaca - iubire si tradare 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Inimi de cenusa 60 min
|
| 09:00 | Drumul catre Soare 60 min
|
| 10:00 | Norocul lui Loli! 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Fructul oprit 60 min
|
| 13:00 | Rasarit 60 min
|
| 14:00 | Dallas 60 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Soarta nu pune intrebari 60 min
|
| 17:00 | Darul iubirii 120 min
|
| 19:00 | Alaca - iubire si tradare 120 min
|
| 21:00 | Inimi de cenusa 60 min
|
| 22:00 | Dallas 60 min
|
| 23:00 | Drumul catre Soare 60 min
|
| 00:00 | Fructul oprit 60 min
|
| 01:00 | Alaca - iubire si tradare 120 min
|
| 03:00 | Inimi de cenusa 45 min
|
| 03:45 | Drumul catre Soare 45 min
|
| 04:30 | Doctorul casei 45 min
|
| 05:15 | Stirile Acasa Magazin 45 min
|
| 06:00 | Santa Diabla 120 min
|