Tot ea crede ca mai dureroasa decat boala, ar fi fost plecarea lui de la clubul de juniori. De altfel, sunt multe voci care sustin ca Stefan Sames ar fi fost concediat de la Steaua, fara nicio explicatie. Iar aceasta schimbare i-ar fi fost fatala.
Poate de aceea, familia a scos din cimitir coroana de flori sosita din partea FC Steaua.
"Am sa lupt pana la capat", obisnuia sa spuna Stefan Sames... Fane, cum ii spuneau apropiatii. S-a ambitionat sa mearga mai departe si sa duca pe picioare o
boala chinuitoare, desi familia sa se confrunta cu mari probleme financiare. Miile de suporteri ros-albastri care ii strigau numele pe stadion, i-au aflat mai tarziu povestea tragica. Dar numai sotia lui, Lorena, a stiut tot timpul ca ziua cea neagra va sosi. Poate mai repede decat s-ar fi asteptat. Ea a fost martorul neputincios al durerii prin care trecea sotul ei
Stefan Sames isi alina suferinta si mai uita de ale lui atunci cand se afla pe terenul de fotbal. De 12 ani era antrenor, la Clubul de Juniori al Stelei.
Cei mici il priveau cu admiratie pe fostul capitan al echipei lor de suflet, iar el se bucura sa le impartaseasca totul. In februarie, nea Fane a primit o veste care l-a aruncat la pamant. Fara nicio explicatie, spun azi cei care l-au cunoscut, a fost dat afara. Nu ii mai ramasese nimic... nici munca nici copiii.
Doar boala ce devenea tot mai crunta. In ajutorul lui au sarit Mirel Radoi si Cosmin Olaroiu. L-au ajutat cu 25.000 de euro, pentru tratament la o clinica specializata in Austria. In zadar insa, '' fundasul de fier "cum ii mai spuneau apropiatii, s-a stins din viata.
Familia si apropiatii l-au condus pe 'Nea Fane pe ultimul drum.
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
| 06:00 | Inimi sfaramate 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Condamnati la iubire 60 min
|
| 09:00 | La marginea lumii 60 min
|
| 10:00 | Fata din vis 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Suflet de gheata 60 min
|
| 13:00 | Rivala mea 120 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Kavya 60 min
|
| 17:00 | Pana ce banii ne vor desparti 120 min
|
| 19:00 | Inimi sfaramate 120 min
|
| 21:00 | Condamnati la iubire 60 min
|
| 22:00 | Cennet 60 min
|
| 23:00 | Burlacii: Foc in paradis 105 min
|
| 00:45 | Un destin la rascruce 60 min
|
| 01:45 | Iubirea din mine 60 min
|
| 02:45 | Leyla 120 min
|
| 04:45 | Ce se intampla, doctore? 30 min
|
| 05:15 | Stirile Acasa Magazin 45 min
|
| 06:00 | Inimi sfaramate 120 min
|