Terifiant: Omorata la comanda sotului, pentru polita de asigurare? VIDEO

Terifiant: Omorata la comanda sotului, pentru polita de asigurare? VIDEO
Citeste mai mult despre: Povestiri adevarate, crima, polita de asigurare
Data publicarii: 15 Iunie 2011

Criminalistii se ocupa de un caz fara precedent, dupa ce o femeie respectabila a fost ucisa in propria casa. La doua luni de la odioasa crima, sotul ei a devenit principalul suspect, fiind banuit ca a comandat executia acesteia pentru a... pune mana pe o asigurare de aproape 100.000 de euro.

"Este un caz premiera in Romania", spun anchetatorii care initial au crezut ca femeia - care era medic psihiatru - a fost ucisa de un traficant de droguri, dependent de medicamentele pe care aceasta le vindea. Au descoperit apoi ca exista unele legaturi dubioase intre presupusul criminal si... sotul victimei.

Urmand acest fir, aveau sa afle ca barbatul, un fost procuror cu afaceri dubioase, dusmani si  datorii enorme, i-ar fi cerut recidivistului sa ii omoare nevasta. Potrivit unor surse neoficiale, suspectul ar mai fi incercat de doua ori sa gaseasca asasini pentru sotia sa. Barbatul sustine totusi ca e nevinovat.

Barbatul va trebui sa raspunda acum in fata anchetatorilor la intrebari ce vor dezgropa, probabil, multe afaceri dubioase. Dincolo de explicatiile pe care le va da oamenilor legii, cel care a devenit suspectul numarul unu in cazul uciderii sotiei sale, va trebui sa se uite in ochii propriei fiice.

Lumea l-a privit cu multa compasiune pe tatal care isi imbratisa fiica, la scurt timp dupa ce au aflat de moartea femeii. In bucataria vilei in care pareau sa fi trait o viata lipsita de griji, zacea fara suflare mama tinerei. Violeta Teodorescu a fost injunghiata si lovita in zona gatului si a capului. Criminalistii i-au numarat numai pe gat 25 de lovituri de cutit.

Criminalistii au luat la puricat casa familiei. Au aflat ca femeia, care era medic psihiatru, ar fi vandut medicamente care de obicei erau prescrise schizofrenicilor. Asa au facut legatura cu unul dintre posibilii clienti, un traficant de droguri si, foarte posibil, dependent de astfel de substante. Gasisera, de altfel, amprentele acestuia in vila. Asa a aparut prima ipoteza: CRIMINALUL ar fi UN TRAFICANT DE DROGURI.

Oamenii legii aveau sa ajunga, curand, la o alta concluzie, mai ales dupa ce au aflat ca sotul femeii are un trecut destul de dubios. Victor Teodorescu a condus o firma de dezvoltate imobiliara care a acumulat datorii imense.

Cartierul condus de firma lui Teodorescu e in paragina de aproape trei ani. Cand compania a intrat in insolventa, barbatul si-a dat demisia din functia de administrator si a trecut de partea creditorilor, devenind avocatul acestora. Asa s-a ales cu foarte multi dusmani.

Asa aveau sa ajunga politistii la o alta ipoteza: CRIMINALUL ar fi UN DUSMAN AL SOTULUI.

Intre timp, insa, traficantul de droguri - Erwin Victor Presmereanu - ale carui amprente fusesera gasite in casa, pe robinetul pe care il folosise pentru a se curata de sange, a declarat ca nu o cunostea pe sotia fostului procuror.

Exact in ziua in care biata femeie era inmormantata, anchetatorii au lansat o alta ipoteza, aratand ca s-ar putea sa avem de-a face cu o premiera: CRIMINALUL ar fi chiar SOTUL VICTIMEI. Iar acesta ar fi comandat uciderea femeii pentru a pune mana pe polita de asigurare a acesteia si pentru a-si plati astfel datoriile.

Lumea a impietrit de uimire. Cei doi erau vazuti ca un cuplu bine sudat, o familie fericita...  Erau casatoriti de 20 de ani si aveau o fiica, studenta la facultatea de arhitectura din Bucuresti.

Tragedia s-a produs ziua in amiaza mare, in vila care se afla pe o strada intens circulata, in apropierea unei statii de autobuz. Cu toate astea nimeni nu a vazut si nu a auzit mare lucru.

Anchetatorii aflasera ca familia agresorului avea relatii cu familia femeii ucise. Anul trecut, fratele lui Erwin Victor Presmereanu a preluat o firma de la avocatul Teodorescu iar mama lui a fost reprezentata de acesta intr-un proces.  Mai mult, se pare ca Erwin a apelat si el la avocatul Teodorescu pentru a obtine in imprumut.

Dupa doua luni, misterul crimei de la Brasov pare sa se fi elucidat. Victor Teodorescu avea datorii de 300.000 de euro si ar fi comandat uciderea sotiei pentru a castiga 60.000 de euro, de pe urma asigurarii de viata a acesteia.


Program Acasa TV
  • Vineri
  • 06:00 Flori insangerate
    120 min
    08:00 Capcana razbunarii
    60 min
    09:00 Familia
    60 min
    10:00 Cabo, iluzii in Paradis
    60 min
    11:00 Stirile Acasa Actualitati
    60 min
    12:00 Amor real
    60 min
    13:00 Evadatele
    120 min
    15:00 Stirile Acasa Magazin
    60 min
    16:00 Fata cu ochi de onix
    60 min
    17:00 Sub semnul iubirii
    120 min
    19:00 Flori insangerate
    120 min
    21:00 Capcana razbunarii
    60 min
    22:00 Familia
    60 min
    23:00 Indragostiti din interes
    60 min
    00:00 Amor real
    60 min
    01:00 Capcana razbunarii
    75 min
    02:15 Inima nu minte
    180 min
    05:15 Stirile Acasa Magazin
    45 min
    06:00 Ajutor, ma indragostesc!
    120 min
Modifică setările cookies