Au trait multi ani fericiti. S-au cunoscut in 1968, la Cerbul de Aur, dar pentru ca atunci fiecare avea pe cineva, au devenit doar buni prieteni. Aceasta prietenie s-a transformat, peste ani, in iubire, iar cei doi s-au casatorit, in 1999, in secret.
Cei doi au fost un cuplu extrem de discret, care s-a tinut departe de orice scandal. Acesta a fost, probabil, secretul casniciei lor reusite. In satul Matara, unde Victor Surdu si Angela Similea aveau o casa de vacanta, cunoscutii s-au adunat in numar mare sa aprinda lumanari la troita ridicata chiar de familia celor doi.
Aparitiile in public ale deputatului Victor Surdu au fost, in ultima perioada, foarte rare. Se zvonea deja ca acesta este grav bolnav, iar presa de scandal aflase ca acesta si sotia lui, Angela Similea, ar fi inglodati in datorii. A fost pentru ultima oara cand Victor Surdu a tinut sa faca unele precizari.
Era vorba despre o datorie de peste 700.000 de euro. Despre executarea silita a celor doi soti se vorbea de cateva luni de zile. Lumea a aflat insa tarziu despre bunurile pe care banca ar urma sa puna sechestru. Printre ele, apartamentul cu patru camere din Bucuresti, care ii apartine si Angelei Similea.
Victor Surdu, a incercat, tot timpul, sa isi tina sotia cat mai departe de aceste probleme. Angela Similea si Victor Surdu au tinut mereu la intimitatea lor. Nu le-a placut sa se expuna si sa vorbeasca despre problemele lor. Acesta a fost probabil secretul care i-a tinut impreuna multi ani de zile.
| 06:00 | Inimi sfaramate 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Condamnati la iubire 60 min
|
| 09:00 | La marginea lumii 60 min
|
| 10:00 | Fata din vis 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Suflet de gheata 60 min
|
| 13:00 | Rivala mea 120 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Kavya 60 min
|
| 17:00 | Pana ce banii ne vor desparti 120 min
|
| 19:00 | Inimi sfaramate 120 min
|
| 21:00 | Condamnati la iubire 60 min
|
| 22:00 | Cennet 60 min
|
| 23:00 | Un destin la rascruce 60 min
|
| 00:00 | Iubirea din mine 75 min
|
| 01:15 | Leyla 120 min
|
| 03:15 | Pana ce banii ne vor desparti 120 min
|
| 05:15 | Stirile Acasa Magazin 45 min
|
| 06:00 | Vino inapoi! 120 min
|