Clasica poveste a schimbului de roluri între frați și a unei amnezii care pica perfect în mijlocul unei idile complicate este readusă în prim-plan de producția celor de la Televisa și Univision, „Cabo, iluzii în Paradis” (“Cabo”).
Beneficiind de o distribuție fresh, din noul val de actori, telenovela reia, de fapt, intriga din „Predestinați“/„Sortilegio“ (2006), cu Jacqueline Bracamontes și William Levy, ale căror roluri sunt jucate acum de Bárbara de Regil și de Diego Amozurruti.

Ei sunt Sofia și Alejandro, doi tineri a căror relație se sfârșește brusc după nuntă, când Alejandro moare într-un accident de avion. Devastată, Sofía călătorește la Cabo pentru a-și cunoaște socrii. Numai că, atunci când ajunge în Cabo, îl revede pe Alejandro, teafăr și nevătămat și… având un alt nume în buletin. El este, de fapt, Eduardo (Diego Amozurrutia), fratele adevăratului Alejandro, pe care îl pândea să-i ia averea.
Însă povestea se complică și mai mult când se dovedește că Alejandro (Matías Novoa) a supraviețuit accidentului aviatic pus la cale de infamul lui frate, iar acum Sofia e șantajată să se dea soția lui, simulând că acesta ar suferi de amnezie și nu-și mai amintește nimic.
Telenovela „Cabo, iluzii în Paradis“ este difuzată la Acasă TV din 21 martie, de la ora 18:00, și va rula de luni până vineri de la ora 17.00, câte două episoade.
| 06:00 | Inimi sfaramate 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Condamnati la iubire 60 min
|
| 09:00 | La marginea lumii 60 min
|
| 10:00 | Fata din vis 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Suflet de gheata 60 min
|
| 13:00 | Rivala mea 60 min
|
| 14:00 | Dallas 60 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Kavya 60 min
|
| 17:00 | Pana ce banii ne vor desparti 120 min
|
| 19:00 | Inimi sfaramate 120 min
|
| 21:00 | Condamnati la iubire 60 min
|
| 22:00 | Dallas 60 min
|
| 23:00 | Burlacii: Foc in paradis 105 min
|
| 00:45 | Un destin la rascruce 60 min
|
| 01:45 | Iubirea din mine 60 min
|
| 02:45 | Inimi de cenusa 105 min
|
| 04:30 | Alaca - iubire si tradare 90 min
|
| 06:00 | Inimi sfaramate 120 min
|