Nu în fiecare zi poți revedea două „fețe regale” întâlnindu-se în alt context ecranizat decât cel istoric. Dar iată că noua telenovela „Scrisoarea de adio”/„Veda Mektubu” (2023) îi pune față în față pe Selim Bayraktar, mai cunoscut publicului român ca Sumbul Aga, aflat în slujba sultanei supreme din „Suleyman Magnificul” și administratorul haremului sultanului, și Nurgül Yeşilçay, celebră în rolul sultanei Kösem, din telenovela cu același titlu, care a fost o continuare a lui „Suleyman Magnificul” în ceea ce turcii au numit „The Magnificent Century”.
În noul serial, filmat anul trecut de regizorul lui Deniz Çelebi după un scenariu scris de Deniz Akçay (scenarista serialului „Mireasa din Istanbul”), cei doi joacă rolul unor foști iubiți, Ziya Karli și Alanur Yildiz, care nu și-au trăit până la capăt idila, care s-a terminat cu o așa-zisă „Scrisoare de adio” din cauza intrigilor lui Seher (Bennu Yildirimlar), devenită ulterior soția lui Karli.

Povestea lor reînvie odată cu căsătoria neașteptată a copiilor lor, Mehmet Karli (Emre Kivilcim) și Asli Yildiz (Rabia Soytürk), care nici ea nu e lipsită de obstacole și intrigi de tot felul, țesute de aceeași Seher și de o nepoată a sa, promisă ca soție lui Mehmet.

Readuși împreună de soartă, Ziya și Alanur, odinioară tineri și naivi, sunt acum maturi și puternici, două personalități călite de viață, cu succes în afaceri, dar la fel de orgolioși. Iar acțiunile lor îi vor afecta pe toți din jurul lor.
Serialul „Scrisoarea de adio”/„Veda Mektubu” (2023) este difuzat la Acasă TV de luni până vineri de la ora 22:00 și, în reluare, a doua zi de la ora 09:00.
| 06:00 | Inimi sfaramate 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Condamnati la iubire 60 min
|
| 09:00 | La marginea lumii 60 min
|
| 10:00 | Fata din vis 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Suflet de gheata 60 min
|
| 13:00 | Rivala mea 60 min
|
| 14:00 | Dallas 60 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Kavya 60 min
|
| 17:00 | Pana ce banii ne vor desparti 120 min
|
| 19:00 | Inimi sfaramate 120 min
|
| 21:00 | Condamnati la iubire 60 min
|
| 22:00 | Dallas 60 min
|
| 23:00 | Un destin la rascruce 60 min
|
| 00:00 | Iubirea din mine 60 min
|
| 01:00 | Inimi de cenusa 135 min
|
| 03:15 | Alaca - iubire si tradare 90 min
|
| 04:45 | Ce se intampla, doctore? 30 min
|
| 05:15 | Stirile Acasa Magazin 45 min
|
| 06:00 | Vino inapoi! 120 min
|