La prima intalnire de la inceputul lunii iulie, totii actorii au primit cu emotie scenariile primelor episoade din “Aniela” si si-au interpretat personajele la “prima vedere” citind episodul mult asteptat de toata lumea: “Am simtit o energie foarte buna, m-am napadit emotiile cand am primit scenariul primului episod, i-am spus imediat Simonei Macovei ca imi place la nebunie”, marturiseste Adela Popescu.
“Eu am avut emotii, mi-a tremurat glasul cand am citit primele replici ale personajului, dar Polixenia este absolut delicioasa, imi place atat de mult, astfel incat dupa primele replici am inceput chiar sa interpretez putin rolul, nu m-am putut abtine”, spune Diana Dumitrescu.
“Si eu am avut emotii, insa am avut noroc ca personajul meu- Ersilia, este vesnic emotionat si pentru ca imi tremura textul in mana, totul a iesit perfect”, adauga Alina Grigore.
Cele mai emotionante momente le-au trait nou venitii in familia din Buftea, printre care se numara si a doua protagonista din “Aniela”- Sabina Posea: “Am avut emotii pentru ca atunci faceam cunostinta cu noul personaj pe care urma sa il interpretez, dar si pentru ca eram inconjurata de oameni pe care nu-i cunosteam, cu care nu mai lucrasem niciodata. Dar tot ce s-a intamplat din iulie si pana acum imi ofera un sentiment de incredere ca totul o sa iasa bine”, spune Sabina Posea.
Cum a fost prima intalnire a actorilor din “Aniela” de la inceputul verii? Care au fost primele lor replici din primul serial romanesc de epoca? Toate acestea si multe altele vor putea fi vazute luni, 7 septembrie, de la ora 22:00, in cadrul emisiunii “Povestiri de noapte”, ACASA.
| 06:00 | Inimi sfaramate 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Condamnati la iubire 60 min
|
| 09:00 | La marginea lumii 60 min
|
| 10:00 | Fata din vis 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Suflet de gheata 60 min
|
| 13:00 | Aproape de tine 120 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Kavya 60 min
|
| 17:00 | Inima de aur 120 min
|
| 19:00 | Inimi sfaramate 120 min
|
| 21:00 | Condamnati la iubire 60 min
|
| 22:00 | Cennet 60 min
|
| 23:00 | Burlacii: Foc in paradis 120 min
|
| 01:00 | Leylifer 60 min
|
| 02:00 | Sub semnul iubirii 75 min
|
| 03:15 | Leyla 90 min
|
| 04:45 | Ce se intampla, doctore? 30 min
|
| 05:15 | Stirile Acasa Magazin 45 min
|
| 06:00 | Inimi sfaramate 120 min
|