Pentru Ziua Îndrăgostiţilor, Diana i-a luat cadou iubitului ei o inimă roşie din pluş. Nu e nevoie de cadouri exorbitante pentru a-şi demonstra iubirea, cel mai mult contează sentimentele şi gestul, spune frumoasa actriţă din "Regina", care se plânge, însă, că niciodată nu reuşeşte să-i facă surprize lui Ducu, în timp ce el o ia tot timpul prin surprindere, când e vorba de cadouri.
Anul trecut, a povestit Diana la „Poveştiri de noapte”, şi-au făcut cadou o excursie de trei zile la Paris, pentru că le place foarte mult să călătorească. „Momentele cele mai romantice sunt cele în care plecăm din ţară”, mărturiseşte interpreta Reginei. Din acest motiv, actriţa s-a hotărât să ţină un fel de jurnal de călătorii, unde să îşi noteze impresiile, atât ea, cât şi Ducu.
Ca orice cuplu, Diana şi Ducu se mai şi ciondănesc, dar foarte rar şi le trece repede. "Sunt foarte geloasă, dar şi el el! Toţi oamenii care iubesc sunt geloşi", afirmă Diana.
„Îmi place tot la el!” a exclamat Diana Dumitrescu la întrebarea lui Cabral, care dorea să afle ce îi place cel mai mult la iubitul ei. „Nu i-am găsit niciun defect lui Ducu”, recunoaşte actriţa, care îşi doreşte o nuntă de basm, însă nu s-a hotărât deocamdată în privinţa rochiei de mireasă.
| 06:00 | Vino inapoi! 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Lectii de viata 60 min
|
| 09:00 | Intrebarea Mesei Rotunde S5 primavara 2026 60 min
|
| 10:00 | Diamantul perfect 120 min
|
| 12:00 | Abisul pasiunii 165 min
|
| 14:45 | Vino inapoi! 120 min
|
| 16:45 | Lectii de viata 75 min
|
| 18:00 | Familia 120 min
|
| 20:00 | Inima de tigan 90 min
|
| 21:30 | Visuri la cheie 120 min
|
| 23:30 | Un destin la rascruce 60 min
|
| 00:30 | Inima de tigan 105 min
|
| 02:15 | Familia 105 min
|
| 04:00 | Ce se intampla, doctore? 15 min
|
| 04:15 | Visuri la cheie 105 min
|
| 06:00 | Vino inapoi! 120 min
|