In editia de baraj a emisiunii “In al 9-lea cer” s-au jucat secvente din “Inima de tigan”

In editia de baraj a emisiunii “In al 9-lea cer” s-au jucat secvente din “Inima de tigan”
Data publicarii: 26 Martie 2008

• Începând din această ediţie Carmen Tănase, Gelu Colceag şi Mircea Gheorghiu fac parte din juriul permanent al emisiunii

Emisiunea “În al 9-lea cer” difuzată ACASĂ a ajuns la un moment de răscruce. Duminică, 30 martie, de la orele 16.30 a avut loc marea confruntare între concurenţii care în ediţiile precedente au ieşit pe locul 2. Lor li s-a acordat acum încă o şansă pentru a fi mai aproape de marele premiu: un rol într-o producţie MediaPro Pictures.

Cele două probe prin care vor trece concurenţii au fost punerea în scenă a unei reclame şi interpretarea unei secvenţe din telenovela “Inimă de ţigan”. Aşa că, printre altele, o scenă de dragoste dintre Irina (Andreea Pătraşcu) şi Codruţ (Denis Ştefan) sau una foarte amuzantă cu Gigi Dumbravă (Florin Zamfirescu) au putut fi revăzute de telespectatori în emisiunea “În al 9-lea cer”, de data aceasta în interpretarea originală a concurenţilor.

Această ediţie a fost una plină de noutăţi, care au accelerat ritmul în care concurenţii vor trăi emoţiile. Începând de duminică, în juriul emisiunii stau trei personalităţi ale acestui domeniu: actriţa Carmen Tănase, Gelu Colceag, profesor universitar dr. rector UNATC şi Mircea Gheoghiu, profesor UNATC, conferenţiar dr. la catedra Arta Actorului.

“Criteriile după care voi nota vor fi aceleaşi pe care le folosim la examenul de admitere la UNATC, la secţia Arta Actorului. Voi ţine cont de aptitudinile pe care concurenţii le au, de posibilitatea de a-şi asuma o situaţie străină existenţei lor, de aspectul fizic care este important şi care îi direcţionează la un moment dat către un anumit tip de roluri. Voi mai puncta şi mijloacele de expresie (vocea şi expresia corporală), sinceritatea cu care vor intra în relaţie cu partenerii, cu camera şi cu juriul. Farmecul personal va avea şi el o pondere importantă”, a mărturisit Gelu Colceag.

Şi Carmen Tănase jurizează foarte aspru prestaţiile concurenţilor: “O să fiu foarte exigentă ca să nu mai existe ideea că este uşor să fii actor. Nu este aşa. E o muncă foarte grea, trebuie să te perfecţionezi în fiecare secundă, să fii viu şi să ai vocaţie. Aşa că nu o să trec peste aceste lucruri”, a declarat Carmen Tănase.

Soarta concurenţilor s-a hotărât în cele 2 ore de emisie, timp în care telespectatorii şi-au putut vota favoriţii pe site-ul www.acasatv.ro, la pagina specială dedicată emisiunii sau prin sms la numărul 1321.

Tot de duminică, 30 martie, notele juriului nu mai au doar caracter orientativ, ci contează în medie de 50%. Ele se adună la sfârşitul emisiunii cu voturile primite de la telespectatori şi în urma mediei facute se aleg cei 4 concurenţi care merg mai departe în semifinale.

 

Program Acasa TV
  • Vineri
  • 06:00 Iubire si pacat
    135 min
    08:15 Juramant pentru o viata
    60 min
    09:15 Ramasitele trecutului
    45 min
    10:00 Norocul lui Loli!
    60 min
    11:00 Stirile Acasa Actualitati
    60 min
    12:00 Rosalinda
    60 min
    13:00 Ramasitele trecutului
    60 min
    14:00 Dallas
    60 min
    15:00 Stirile Acasa Magazin
    60 min
    16:00 Soarta nu pune intrebari
    60 min
    17:00 Contele: dragoste si onoare
    120 min
    19:00 Iubire si pacat
    135 min
    21:15 Juramant pentru o viata
    60 min
    22:15 Dallas
    60 min
    23:15 Inima nu minte
    60 min
    00:15 Rosalinda
    60 min
    01:15 Ramasitele trecutului
    60 min
    02:15 Juramant pentru o viata
    60 min
    03:15 Dallas
    60 min
    04:15 Acasa la romani
    60 min
    05:15 Stirile Acasa Magazin
    45 min
    06:00 Santa Diabla
    120 min
Modifică setările cookies