Pe toată perioada sarcinii din telenovelă, Nicoleta Luciu a fost însărcinată şi în viaţa reală, lucru care a ajutat-o în interpretarea mai bună a rolului de femeie gravidă. Cele două sarcini au evoluat în paralel, astfel că scena naşterii din telenovelă a fost filmată cu puţin timp înainte de naşterea din realitate.
“Eram în luna a noua când am filmat scena naşterii şi toată lumea avea mari emoţii pentru ziua aceea. M-am sfătuit cu doctorul înainte de filmare şi am vorbit despre potenţialele riscuri aşa că ştiam că este posibil să îmi provoc o naştere reală în momentul în care fac această scenă. Pe tot parcursul zilei de filmare a fost lângă mine la cadru un doctor, aşa că m-am simţit în siguranţă. Am filmat aproximativ 25 de secvenţe în acea zi, eu m-am simţit bine şi totul a ieşit perfect”, mărturiseşte Nicoleta Luciu.
Tot în episodul de joi, 27 noiembrie, de la ora 20:30, telespectatorii vor vedea ce dificultăţi va întâmpina Roza la naştere şi cum o ajută Sulfina şi Spania într-un moment atât de important, în “Regina”, ACASĂ. Alături de Nicoleta Luciu, la această secvenţă ia parte şi Zambila, interpretată de Ioana Ginghină, actriţă care a trecut şi ea printr-o experienţă similară, filmând în telenovela “Inimă de ţigan”, în cimitir, naşterea copilului pe care îl aştepta cu Giani.
Invitată în studioul "Poveştirilor de noapte", Nicoleta Luciu şi-a amintit despre emoţiile de la filmări şi a povestit care erau riscurile interpretării unor astfel de scene, dat fiind faptul că era însărcinată atât în timpul naşterii lui Norocel (în luna a doua), cât şi în timpul naşterii copilului lui Don Luciano, când era deja în a noua luna de sarcină!
Click aici pentru a vedea site-ul telenovelei "Regina"!
| 06:15 | Alaca - iubire si tradare 105 min
|
|---|---|
| 08:00 | Inimi de cenusa 60 min
|
| 09:00 | Drumul catre Soare 60 min
|
| 10:00 | Inima tradata 120 min
|
| 12:00 | Fructul oprit 60 min
|
| 13:00 | Rasarit 60 min
|
| 14:00 | Dallas 60 min
|
| 15:00 | Concert Irina Rimes - "Descantatele" 60 min
|
| 16:00 | Soarta nu pune intrebari 60 min
|
| 17:00 | Darul iubirii 120 min
|
| 19:00 | Alaca - iubire si tradare 120 min
|
| 21:00 | Inimi de cenusa 60 min
|
| 22:00 | Dallas 60 min
|
| 23:00 | Drumul catre Soare 75 min
|
| 00:15 | Fructul oprit 60 min
|
| 01:15 | Alaca - iubire si tradare 105 min
|
| 03:00 | Inimi de cenusa 45 min
|
| 03:45 | Doctorul casei 60 min
|
| 04:45 | Ce se intampla, doctore? 15 min
|
| 05:00 | Drumul catre Soare 60 min
|
| 06:00 | Alaca - iubire si tradare 120 min
|