Nicoleta Luciu, interpreta Rozei din telenovela “Regina”, a nascut!

Nicoleta Luciu, interpreta Rozei din telenovela “Regina”, a nascut!
Data publicarii: 22 Septembrie 2008

Nicoleta Luciu, interpreta Rozei din telenovela “Regina”, o producţie Promance care va debuta ACASĂ pe 29 septembrie, de la ora 20:30, l-a născut luni, 22 septembrie, pe micuţul Zsolt într-o clinică din Ungaria.

Vedeta ACASĂ se simte foarte bine, a născut prin cezariană, iar bebeluşul este sănătos, măsoară 56 cm şi cântăreşte 3,700 kg. Micuţul Zsolt a fost aşteptat cu nerăbdare pe holurile clinicii de către tatăl lui şi de bunicile sale, care au mers în Ungaria pentru a fi alături de proaspeţii părinţi.

“Nu pot să explic în cuvinte cât de fericit sunt, am stat în faţa salonului, am mers cu copilul când l-a spălat, când l-a îmbrăcat, iar apoi m-am întors la Nicoleta şi am asigurat-o că cel mic este bine. Mamele noastre sunt foarte fericite, a venit pe lume primul lor nepot”, a declarat Zsolt Csergo.

Echipa “Poveştirilor” i-a însoţit în capitala Ungariei pe Nicoleta Luciu şi Zsolt Csergo şi a fost lângă ei la fericitul eveniment, iar telespectatorii vor avea ocazia să vadă în exclusivitate în ediţia de joi, 25 septembrie, a emisiunii “Poveştiri de noapte” un material amplu de la naşterea micuţului Zsolt.

Primele imagini cu bebeluşul au fost difuzate luni, 22 septembrie, în cadrul “Poveştirilor adevărate” de la ora 17:30 şi “Poveştirilor de noapte” de la ora 22:00.

Click aici şi vezi noua pagină a telenovelei "Regina"!

 

Program Acasa TV
  • Vineri
  • 06:00 Iubire si pacat
    135 min
    08:15 Juramant pentru o viata
    60 min
    09:15 Ramasitele trecutului
    45 min
    10:00 Norocul lui Loli!
    60 min
    11:00 Stirile Acasa Actualitati
    60 min
    12:00 Rosalinda
    60 min
    13:00 Ramasitele trecutului
    60 min
    14:00 Dallas
    60 min
    15:00 Stirile Acasa Magazin
    60 min
    16:00 Soarta nu pune intrebari
    60 min
    17:00 Contele: dragoste si onoare
    120 min
    19:00 Iubire si pacat
    135 min
    21:15 Juramant pentru o viata
    60 min
    22:15 Dallas
    60 min
    23:15 Inima nu minte
    60 min
    00:15 Rosalinda
    60 min
    01:15 Ramasitele trecutului
    60 min
    02:15 Juramant pentru o viata
    60 min
    03:15 Dallas
    60 min
    04:15 Acasa la romani
    60 min
    05:15 Stirile Acasa Magazin
    45 min
    06:00 Santa Diabla
    120 min
Modifică setările cookies