Ultima lună din primăvară vine cu veşti bune pentru fanii producţiei Promance: “Regina” va fi difuzată Acasă de 5 ori pe săptămână, atât spre bucuria telespectatorilor, cât şi a actorilor: “Toţi cei care urmăresc <<Regina>> şi cu care am avut ocazia să vorbesc, îmi mărturiseau că nu se mai satură de această telenovelă şi ar vrea să ia parte zilnic la noile aventuri ale personajelor de care s-au îndrăgostit. Vestea că acum o să aibă ocazia să o urmărească de luni până vineri o să îi facă mai fericiţi, iar dacă munca mea contribuie puţin la bucuria lor, asta mă face şi pe mine fericită”, mărturiseşte Nicoleta Luciu.
“Regina” aduce Acasă iubire, momente pline de suspans, emoţie şi schimbări de situaţii în fiecare săptămână: “Sunt foarte bucuroasă că <<Regina>> o să se difuzeze de 5 ori pe săptămână, asta înseamnă că o să intrăm mai des în casele oamenilor şi ştim că îşi doresc atât de mult acest lucru. Le mulţumim din suflet că au fost alături de noi până acum şi sper să fie şi în continuare, de acum înainte de 5 ori pe săptămână. Îi aşteaptă întâmplări incitante şi spectaculoase, vor avea loc multe schimbări în perioada ce urmează, de aceea nu trebuie să rateze niciun episod”, spune Diana Dumitrescu.
| 06:00 | Inimi sfaramate 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Condamnati la iubire 60 min
|
| 09:00 | La marginea lumii 60 min
|
| 10:00 | Fata din vis 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Suflet de gheata 60 min
|
| 13:00 | Rivala mea 120 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Kavya 60 min
|
| 17:00 | Pana ce banii ne vor desparti 120 min
|
| 19:00 | Inimi sfaramate 120 min
|
| 21:00 | Condamnati la iubire 60 min
|
| 22:00 | Cennet 60 min
|
| 23:00 | Un destin la rascruce 60 min
|
| 00:00 | Iubirea din mine 60 min
|
| 01:00 | Leyla 225 min
|
| 04:45 | Ce se intampla, doctore? 30 min
|
| 05:15 | Stirile Acasa Magazin 45 min
|
| 06:00 | Vino inapoi! 120 min
|