Spre mandria surorii mai mari, Iuliana Luciu este Lamaia in “Inima de tigan”

Spre mandria surorii mai mari, Iuliana Luciu este Lamaia in “Inima de tigan”
Data publicarii: 12 Septembrie 2007

În această toamnă telespectatorii o vor vedea ACASĂ şi pe Iuliana Luciu, în telenovela “Inimă de ţigan”, interpretând un personaj cu o poveste aparte. După ce a trecut de un casting dificil, sora Nicoletei Luciu joacă rolul unei românce, Camelia, care este nepoata Senatorului (Dorel Vişan).

Ea va fi răpită şi va trece prin experienţe traumatizante, până când va fi găsită de ţigani. Ei o aduc în şatră să aibă grijă de ea, iar fata nu mai vrea să se întoarcă acasă. Cum nimeni nu reuşeşte să o facă să vorbească şi să-şi spună numele, vrăjitoarea Sulfina (Virginia Rogin), care o vede tot timpul palidă, îi spune Lămâia.

“ Sunt foarte încântată că joc în această telenovelă şi este cel mai mare proiect în care am fost cooptată până acum. Rolul meu este dificil, dar repetiţiile pe care le-am făcut în această vară sub îndrumarea lui Iura m-au ajutat foarte mult să-mi înţeleg personajul şi să înţeleg prin ce trece. Atunci când ajunge în şatră, fata este foarte traumatizată şi nu vorbeşte cu nimeni, mult timp. Nu mi-a fost uşor să interpretez toate aceste stări de spaimă şi de confuzie, dar cei din jur m-au ajutat foarte mult şi mă îndrumă la fiecare secvenţă,” povesteşte Iuliana.

Dacă până acum cele două surori nu se vedeau chiar atât de des, acum Nicoleta şi Iuliana petrec mult timp împreună în Buftea, inclusiv în pauzele de masă.

Program Acasa TV
  • Joi
  • 06:00 Inimi sfaramate
    120 min
    08:00 Condamnati la iubire
    60 min
    09:00 La marginea lumii
    60 min
    10:00 Fata din vis
    60 min
    11:00 Stirile Acasa Actualitati
    60 min
    12:00 Suflet de gheata
    60 min
    13:00 Rivala mea
    120 min
    15:00 Stirile Acasa Magazin
    60 min
    16:00 Kavya
    60 min
    17:00 Pana ce banii ne vor desparti
    120 min
    19:00 Inimi sfaramate
    120 min
    21:00 Condamnati la iubire
    60 min
    22:00 Cennet
    60 min
    23:00 Burlacii: Foc in paradis
    120 min
    01:00 Un destin la rascruce
    60 min
    02:00 Iubirea din mine
    45 min
    02:45 Alaca - iubire si tradare
    105 min
    04:30 Doctorul casei
    45 min
    05:15 Stirile Acasa Magazin
    45 min
    06:00 Inimi sfaramate
    120 min
Modifică setările cookies