30 de ani de la lansarea telenovelei „Și bogații plâng”,care a propulsat-o pe Verónica Castro către celebritate

În versiunea originală, serialul a avut 248 de episoade, a fost dublat în 25 de limbi și a fost urmărit de telespectatori din 150 de țări. 

Această producție mexicană, regizată de Rafael Banquells, spunea povestea Marianei Villarreal (interpretată de Verónica Castro), o fată săracă care trăiește într-o fermă deținută de tatăl ei paralizat, Leonardo. La moartea sa, defunctul lasă administrarea proprietăților sale în seama Irmei, a doua sa soție, care ajunge să o alunge din casă pe fiica vitregă, pe care o tratează îngrozitor, în timp ce se proclamă moștenitoare a tuturor bunurilor defunctului. Mariana ajunge în Ciudad de México, locuind în casa familiei Salvatierra, niște milionari care o primesc ca pe propria lor fiică. Aici se îndrăgostește de Luis Alberto (interpretat de regretatul Rogelio Guerra), singurul fiu al protectorilor săi, cu care se va căsători în cele din urmă, după lungi și confuze peripeții concepute de realizatorii serialului pentru a atinge coarda sensibilă a publicului.

Scenariul, considerat de mulți o versiune vulgară și de prost gust a mitului Cenușăresei, a fost conceput de Inés Rodena. Aceasta era o scriitoare cubaneză care locuia în Miami și scria romane-serial, când a fost descoperită de televiziunea mexicană, care i-a comandat scenariile pentru mai multe telenovele, fapt care a catapultat-o spre faimă când depășise deja vârsta de 60 de ani. „Televisa, puternica organizație privată de televiziune, i-a comandat să scrie o serie al cărei titlu și desfășurare păreau să încerce o abordare locală a lumii milionarilor, personaje care nu sunt întotdeauna bine văzute într-o lume care, precum cea mexicană, prezintă diferențe enorme de clasă”, a relatat „Interview” într-un reportaj în care se explica că în spiritul general al seriei bătea dorința de a-i arăta pe bogați ca pe niște oameni suferinzi cărora banii nu le aduc întotdeauna fericirea. 

„Într-un mod particular în Mexic, dar într-o manieră destul de asemănătoare cu ceea ce se întâmplă în restul Americii Latine, telenovelele sunt un produs televizat curios care se scurtează sau se prelungește în funcție de reacțiile publicului. Uneori, unele dintre figurile din povestea spusă dispar (pentru că se termină contractele interpreților lor, din cauza unor diferențe artistice sau de muncă sau din motive de natură sindicală), iar alteori rolul lor se prelungește la nesfârșit, dacă personajul reprezentat reușește să câștige forță și acceptare populară”.

Serialul „Și bogații plâng”, care în versiunea sa originală avea 248 de episoade, a fost dublată în 25 de limbi și a fost urmărită de audiențe din 150 de țări. În cazul României, experimentul s-a dovedit un succes răsunător și, în plus, a contribuit la crearea unui loc pentru acest tip de producții melodramatice pe canalele din țara noastră. Unele dintre ele au ajuns, de fapt, să bată recorduri de audiență.

În Mexic, filmul „Și bogații plâng” a avut premiera în 1979 și a cucerit imediat publicul. Cu toate acestea, după cum relata presa vremii, mulți critici aruncau vorbe grele. Oamenii care lucrau atunci la Televisa își amintesc că telenovela a marcat un punct de cotitură pentru telenovelele mexicane, care până atunci erau populare doar în țările vorbitoare de limbă spaniolă, dar de atunci au început să câștige recunoaștere mondială, la nivelul unei producții de la Hollywood.

În plus, după aceea au fost realizate mai multe remake-uri. Cel mai popular este, fără îndoială, „María la del barrio” (1995), în care actrița și cântăreața Thalía a jucat rolul principal cu câțiva ani înainte de a apărea în „Rosalinda” (1999), ultima sa telenovelă până în prezent, și de a se căsători cu Tommy Mottola, pe atunci președinte al Sony Music. 

Se pare că s-a retras din telenovele și Verónica Castro, care, într-un fel, se identifică cu personajul Mariana Villarreal. În cazul ei, vorbim despre cea mai mare dintre patru frați care au crescut în sărăcie și au avut ca tată un bărbat care o înșela pe mama lor. „Eram o familie foarte săracă, tatăl meu ne-a părăsit pentru că l-am prins într-o aventură”, a povestit ea. „Eu, cei trei frați ai mei și mama mea locuiam într-o cameră mică de serviciu închiriată, eu aveam vreo opt ani. Doña Socorro, mama mea, a trebuit să se angajeze ca funcționară publică și, cum eu eram cea mai mare, am preluat responsabilitatea casei”.

Încă din adolescență, Castro a obținut o bursă pentru a studia actoria, iar la scurt timp i s-a oferit șansa de a juca într-o fotonovelă. A urmat, de asemenea, cursuri de dans și de dicție. Pe atunci obișnuia să rătăcească pe holurile Televisa, cerând o șansă în unele dintre emisiunile postului. La vârsta de 14 ani, a fost angajată pentru a apărea în emisiunea de umor  Operación ja-ja, pe platoul căreia l-a cunoscut pe actorul Manuel „el loco” Valdés, de care se va îndrăgosti în curând. La 17 ani a jucat în prima sa telenovelă, „No creo en los hombres” (1969), iar ceva mai târziu a jucat în primul său film, „El arte de engañar” (1972), unde a avut o scenă de nuditate parțială care, din cauza convingerilor sale religioase (în copilărie se gândise chiar să devină călugăriță), i-a creat câteva dileme. „A trebuit să-mi dea calmante, plângeam, nu voiam să-mi dau hainele jos. Nu m-am simțit confortabil și de aceea am făcut puține filme, nu îndrăzneam să continui cu scenele de nuditate”, a declarat ea pentru Carlos Pascual. 

În timp ce studia Relații Internaționale la Universitatea Națională Autonomă din Mexic (UNAM), a rămas însărcinată cu Valdés. „Când i-am spus, mi-a răspuns că nu-mi poate oferi decât un locușor unde să locuiesc cu fiul meu și că va veni să ne vadă din când în când”, a povestit ea în „El País” despre tatăl cântărețului Cristian Castro, protagonist al mai multor căsătorii de scurtă durată. 

Celălalt copil al ei, Michel, este fiul omului de afaceri Enrique Niembro, care, după cum a spus ea, s-a dovedit a fi o dezamăgire. „La momentul respectiv, m-am îndrăgostit, m-am bucurat de viață și am avut doi copii. Dacă cealaltă parte nu a fost mulțumită, ei bine… nu-mi pasă. Dar asta s-a întâmplat deja și în viață am avut alte satisfacții. Multe”. De exemplu, faptul că Armando Manzanero a încurajat-o să înceapă să cânte, lucru pe care l-a făcut timp de câteva decenii. 

Totuși, ceea ce i-a schimbat cu adevărat viața a fost faptul că producătorul Valentín Pimstein a ales-o să joace rolul principal în „Și bogații plâng”/„Los ricos también lloran”, pentru care a interpretat și melodia tematică. „Lucram de 15 ani ca o sclavă, lucrând ca figurantă pe holurile Televisa... Voiam propriul meu serial, dar trebuia să demonstrez că știu să fac asta și, deși mi-a fost foarte greu să-l obțin, în cele din urmă am reușit”.

FOTO: Instagram