Deşi nu a petrecut decât şase zile în Viena, Denis a reuşit să viziteze toate locurile pe care şi le-a propus şi nu au fost deloc puţine. Printre Palatul Schönbrunn, Catedrala Stephansdom (Sf. Ştefan), Muzeul Artelor Frumoase (Kunsthistorisches Museum), casa -devenită acum şi muzeu - unde a locuit aproape 10 ani celebrul artist Friedensreich Hundertwasser, dar şi ansamblul de clădiri refăcut de acesta, Piaţa Eroilor (Hellden Platz) şi toată zona Ring Strasse, Denis a savurat şi deliciile bucătăriei locale printre care s-a numărat şi renumitul wiener schnitzel.
“M-a impresionat foarte mult tot ce am văzut. Catedrala Sfântul Ştefan, care are peste 800 de ani vechime şi diverse stiluri arhitectonice, având în vedere că etapele construcţiei au durat mai multe secole, Muzeul de Arte Frumoase unde am văzut unele dintre cele mai impresionante lucrări ale lui Caravaggio, Rubens, Rafael, Tizian sau tot ce am descoperit despre celebrul artist Hundertwasser, care a murit în 2000 şi a fost pictor, arhitect decorator, ecologist. A avut inclusiv o lucrare despre satele săseşti din Transilvania şi a lucrat în Normandia, Noua Zeenlandă, Australia, New York. Ştiam destul de multe lucruri despre el şi munca lui, dar am mai aflat şi alte informaţii interesante cum ar fi faptul că a desenat timbre, steaguri, a navigat cu propriu vas în toată lumea asemeni lui J J Cousteau, cu care a şi fost prieten”, povesteşte Denis.
Pasionat de echitaţie, actorul nu putea rata ocazia de a merge şi la Şcoala Spaniolă de Călărie. “Totul era aşa cum mă aşteptam: clădirea superbă, foarte bine conservată, iar sala interioară de manej arată exact ca în secolul al XVIII-lea, după câte am constat în Muzeul de Arte unde se afla o pictură cu acel loc”, spune Denis. După ce a admirat celebri cai albi lipiţani de aici, Denis şi-a cumpărat o pereche de pinteni şi o pereche de mănuşi de călărie.
Întors în Bucureşti, actorul şi-a reluat antrenamentul de călărie în Buftea, cu calul Nilă, iar în curând interpretul lui Codruţ Medalion va relua şi repetiţiile împreună cu Andreea Pătraşcu, Liana Dragu şi regizorii Iura Luncaşu şi Alex Fotea.
06:00 | Flori insangerate S2 120 min
|
---|---|
08:00 | Fie ce-o fi! 120 min
|
10:00 | Dragoste de neinvins 60 min
|
11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
12:00 | Dreptul la iubire 60 min
|
13:00 | Ingerul razbunarii 120 min
|
15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
16:00 | Fata cu ochi de onix 60 min
|
17:00 | Dragoste amara 120 min
|
19:00 | Flori insangerate S2 120 min
|
21:00 | Fie ce-o fi! 120 min
|
23:00 | Trei surori S3 60 min
|
00:00 | Dreptul la iubire 60 min
|
01:00 | Flori insangerate S2 120 min
|
03:00 | Leylifer 120 min
|
05:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
06:00 | Flori insangerate S2 120 min
|