Aceştia au putut afla că se aseamănă cu personajul pe care-l interpretează ca determinare, curaj şi pasiunea cu care iubeşte.
Cei care i-au adresat întrebări au putut afla că Andreea este foarte pasionată de motociclete şi chiar o bătea gândul să dea examen pentru a obţine permisul, dar a realizat că este foarte periculos să conduci aşa ceva prin Bucureşti şi acum se mulţumeşte să le admire de la distanţă. Chiar şi aşa, actriţa este o fire activă, căreia îi place la nebunie să danseze, mai ales pe muzică R&B. Cântăreţele ei preferate sunt Beyonce şi Rhianna.
Andreea le-a împărtăşit fanilor că se îmbracă în funcţie de stare, uneori foarte comod, în blugi şi tricouri, iar alteori vrea să se simtă feminină şi se îmbracă în haine elegante şi pantofi cu toc.
Interpreta Irinei Dumbravă a mărturisit că anul acesta i s-au întâmplat numai lucruri minunate şi că pentru anul viitor îşi doreşte sănătate, linişte şi putere de muncă pentru că va avea o perioadă aglomerată. Pe lângă filmările pentru “Inimă de ţigan”, ea va trebui să înveţe şi pentru licenţa pe care o va susţine la vară.
Andreea a fost încântată de întâlnirea cu internauţii şi a declarat: “Mi-a făcut o foarte mare plăcere să stau din nou de vorbă cu fanii la videochat. Mă bucur că de data aceasta am petrecut mai mult timp împreună, chiar dacă s-a scurs foarte repede şi mi-aş fi dorit să mai stau alături de ei. Am fost realmente surprinsă că au fost atât de mulţi interesaţi să vorbească cu mine cât şi de faptul că am vorbit cu oameni din Canada sau Sudan. Le mulţumesc că ne urmăresc şi le doresc Sărbători fericite!”.
Începând de săptămâna viitoare şi videochat-ul şi telenovela “Inimă de ţigan” intră într-o pauză până pe data de 7 ianuarie 2008, când se întorc cu invitaţi unul şi unul şi cu episoade noi şi pline de intrigă.
06:00 | Flori insangerate S2 120 min
|
---|---|
08:00 | Fie ce-o fi! 120 min
|
10:00 | Dragoste de neinvins 60 min
|
11:00 | Top 5 latine Acasa 60 min
|
12:00 | Dreptul la iubire 60 min
|
13:00 | Vedetele anului 2024: controverse 120 min
|
15:00 | Top 5 latine Acasa 60 min
|
16:00 | Fata cu ochi de onix 60 min
|
17:00 | Dragoste amara 120 min
|
19:00 | Flori insangerate S2 120 min
|
21:00 | Fie ce-o fi! 120 min
|
23:00 | Trei surori S3 60 min
|
00:00 | Dreptul la iubire 60 min
|
01:00 | Flori insangerate S2 120 min
|
03:00 | Leylifer 135 min
|
05:15 | Top 5 latine Acasa 45 min
|
06:00 | Flori insangerate S2 120 min
|