Printre cele mai așteptate apariții din prima seară a festivalului de muzică de la Sanremo 2026 a fost cea a lui Can Yaman, în debutul său ca co-prezentator pe scena Ariston. Actorul turc a intrat pe scenă alături de Carlo Conti și de Laura Pausini, stârnind curiozitatea publicului latin.
Gheața a fost spartă imediat cu o replică ușoară. „Ar fi Can ca Gianni în Italia?”, l-a întrebat Laura Pausini. „Da, putem spune că da”, răspunde el, zâmbind. Apoi cântăreața glumește: „Eu sunt din Emilia-Romagna”. Iar Yaman i-a dat imediat replica: „Am auzit că ai o problemă cu z-urile, am un cântec perfect pentru tine, în turcă. Se numește „Cuzu cuzu”, care înseamnă «Am venit ca un cățeluș»”.

După această paranteză ironică, a urmat marele „test” pentru Yaman, care a făcut primul anunț oficial al serii. El a prezentat-o pe Arisa, punctând atent și păstrând controlul asupra scenei. Iar pentru Can Yaman, primul contact cu scena de la Sanremo s-a încheiat pozitiv.

Un alt moment memorabil a fost cel al întâlnirii cu Kabir Bedi, „Sandokanul”. „Vă mulțumesc pentru dragostea și respectul pe care mi le-ați acordat timp de 50 de ani. Festivalul de la Sanremo este celebru în întreaga lume”. Apoi, pe scenă a avut loc, pratic, predarea ștafetei. Can Yaman își sărută mâinile, așa cum este tradiția turcă „în semn de recunoștință pentru cei mari”. Audiența aplaudă, în timp ce Kabir Bedi spune că „Povestea este complet diferită de Sandokan-ul meu, dar scenariul este foarte creativ. Fiecare generație povestește clasicii în felul ei. Dar să fii Sandokan este o mare responsabilitate”.

FOTO: Instagram
| 06:00 | Inimi sfaramate 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Condamnati la iubire 60 min
|
| 09:00 | La marginea lumii 60 min
|
| 10:00 | Fata din vis 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Suflet de gheata 60 min
|
| 13:00 | Rivala mea 60 min
|
| 14:00 | Dallas 60 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Kavya 60 min
|
| 17:00 | Pana ce banii ne vor desparti 120 min
|
| 19:00 | Inimi sfaramate 120 min
|
| 21:00 | Condamnati la iubire 60 min
|
| 22:00 | Dallas 60 min
|
| 23:00 | Un destin la rascruce 60 min
|
| 00:00 | Iubirea din mine 60 min
|
| 01:00 | Leyla 180 min
|
| 04:00 | Ce se intampla, doctore? 30 min
|
| 04:30 | Alaca - iubire si tradare 90 min
|
| 06:00 | Vino inapoi! 120 min
|