Carlos Rivera și Cynthia Rodríguez au sărbătorit botezul fiului lor, Leon, care s-a născut la începutul lunii august a anului trecut. Prin intermediul contului său lor de Instagram, am putut vedea câteva detalii ale petrecerii, printre care și o serie de aranjamente pe care părinții și le-au dorit pentru această zi importantă din viața băiețelului lor.
Cynthia Rodríguez, care a purtat o rochie albă, a comentat într-un prim InstaStory: „Suntem cu toții emoționați pentru că este o zi mare, este botezul micului nostru Lion, ce fericire!”.
Apoi, prezentatoarea a arătat curtea locației unde a avut loc petrecerea, o casă istorică din Huamantla, Tlaxcala, de unde este originar Carlos Rivera. Decorul a inclus mai multe figurine reprezentând diverse animale din Africa, dar și o scenă reprezentativă din filmul „The Lion King”, în care maimuța Rafiki îl poartă pe Simba pentru a-l prezenta restului regatului animalelor. Totodată, pe mese erau tot felul de miniaturi reprezentând aceleași personaje de poveste.

În august 2023, Carlos Rivera și Cynthia Rodríguez anunțau nașterea fiului lor: „Iubitul nostru León tocmai l-a așteptat pe tati și a decis să se nască noaptea trecută 03/08/23. Este un bebeluș frumos, foarte sănătos, foarte mare și foarte puternic. Mama este perfectă și frumoasă.Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru că ne-a binecuvântat și pentru sănătatea noastră, a celor doi. Și vă mulțumim vouă pentru toată dragostea. Fericirea are astăzi un nou sens în viața noastră. León Rivera Rodríguez”.

FOTO: Instagram
| 06:00 | Vino inapoi! 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Lectii de viata 60 min
|
| 09:00 | Doctor de bine - Acasa primavara 2026 15 min
|
| 09:15 | iBani - Acasa primavara 2026 30 min
|
| 09:45 | ProVerde - Acasa primavara 2026 15 min
|
| 10:00 | Gusturi portugheze 120 min
|
| 12:00 | Esmeralda 180 min
|
| 15:00 | Vino inapoi! 120 min
|
| 17:00 | Lectii de viata 60 min
|
| 18:00 | Familia 120 min
|
| 20:00 | Inima de tigan 90 min
|
| 21:30 | In ritmul inimii 120 min
|
| 23:30 | Un destin la rascruce 60 min
|
| 00:30 | Inima de tigan 90 min
|
| 02:00 | Familia 120 min
|
| 04:00 | Ce se intampla, doctore? 30 min
|
| 04:30 | In ritmul inimii 90 min
|
| 06:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|