Cât de dulce e fetița actriței Olimpia Melinte, născută în timpul filmărilor la serialul „Vlad“!

Cât de dulce e fetița actriței Olimpia Melinte, născută în timpul filmărilor la serialul Vlad !
Citeste mai mult despre: Olimpia Melinte, Adi Nartea, Anghel Damian, Ingrid, Vlad
Autor: Alexandra Simion Data publicarii: 20 August 2022

Ingrid este cea de-a doua minune care a luminat casa și viața actriței, într-un moment în care toate reflectoarele erau pe ea.

De-a lungul celor patru sezoane ale serialului „Vlad“ difuzat la Pro TV, viețile actorilor s-au schimbat în fel și chip, dar au fost și mult mai expuse publicului, grație audienței incredibile – care, de fapt, a și făcut ca povestea să fie continuată de-a lungul a 65 de episoade.

Din distribuția destul de numeroasă a făcut parte și Olimpia Melinte, care a avut un rol principal în serial, cel al Elizei, fosta iubită a lui Adrian (Anghel Damian), devenită ulterior soția lui Ștefan (Andrei Aradits) și visul din tinerețe al lui Vlad (Adi Nartea).

Și, într-un punct al serialului, povestea a trebuit readaptată din mers, întrucât, în viața reală, Olimpia Melinte a rămas însărcinată a doua oară. Ce-i drept, sarcina ei n-a fost vizibilă mult timp, actrița având gene bune și o siluetă extraordinară. Dar tot a fost nevoie de mici modificări, iar pauza de filmare nu a fost decât… de 6 săptămâni.

Actrița s-a reîntors pe platourile de filmare la scurt timp după nașterea lui Ingrid, fără să știe că nu e încă pregătită să-și reia activitatea. Și asta pentru că, în mod ciudat, după ce a născut, i-a fost mult mai greu să rețină replicile și efectiv uita ce trebuia să spună în fața camerei de filmat. „A fost o secvență grea, când Eliza îi spune planurile lui Iordache, filmată destul de repede, dar cu probleme, mai ales că memoria după sarcină nu e atuul unei femei. Înveți mai greu textul. Atunci îmi era greu dar acum e ok. Am fost afectată când am filmat pentru serial, au fost mici probleme“, a povestit Olimpia pentru Click.

Pe 12 iunie, Ingrid a împlinit un anișor și este prințesa casei. Părinții o iau cam peste tot, iar fratele său mai mare, Sasha, are mare grijă de ea. Recent, ea a ajuns din nou în vacanță la bunicii din Iași.

„Aici îmi reîncarc bateriile. Aici e acasă. Iar Ingrid este pentru prima oară în casa bunicilor, pe malul lacului, exact ca în povestea Serion Pantalon în Țara Amintirilor. Și parcă retrăiesc și eu cu ea toate micile bucurii ale copilăriei“, a scris Olimpia Melinte pe conturile sale de socializare, alături de o fotografie candida cu fetița ei blondă.

Serialul Vlad va fi difuzat la Acasă TV sâmbăta și duminica, de la ora 23.00.

FOTO: Instagram

Program Acasa TV
  • Duminică
  • 06:00 Santa Diabla
    120 min
    08:00 Lectii de viata
    60 min
    09:00 Doctor de bine - Acasa toamna 2025
    15 min
    09:15 ProVerde - Acasa toamna 2025
    30 min
    09:45 iBani - Acasa toamna 2024
    15 min
    10:00 Arta Craciunului
    120 min
    12:00 Taramul sperantei
    180 min
    15:00 Santa Diabla
    120 min
    17:00 Lectii de viata
    60 min
    18:00 Pariu cu destinul
    120 min
    20:00 Mostenirea
    120 min
    22:00 Acea fata
    120 min
    00:00 Lectii de viata
    60 min
    01:00 Inimi singuratice
    195 min
    04:15 Arta Craciunului
    105 min
    06:00 Alaca - iubire si tradare
    120 min
Modifică setările cookies