Pentru Oana Sîrbu, succesul a venit prea devreme, când încă nu terminase liceul, o dată cu rolul din filmul-fenomen „Liceenii”. „Eu nu terminasem liceul, când m-am trezit că se sparg geamurile ca să se ajungă la noi. Venea poliția cu cai, făceam spectacole pe stadioane, în polivalente, și gândește-te că venea lumea cu bilet cumpărat! A fost un boom de turnee, de spectacole, nu am avut timp să-mi dau seama ce-i cu mine. Eram un copil foarte serios. Nu făceam parte din nicio gașcă. Nu ieșeam pe la hotel, nu mergeam pe la fripturi, pe la întâlniri. Eram un om serios”, povestește artista în platoul nou-nouț al emisiunii „Întrebarea mesei rotunde”.
„Mai erau povești de dragoste. Am acasă șase cutii mari cu scrisori de la admiratori - și de dragoste, printre ele - că făceam de exemplu spectacole pe la Academiile Militare. Și veneau soldați, primeam cereri în căsătorie, era o nebunie!”, i-a povestit Oana Sîrbu gazdei Marius Manole.
„Am trăit foarte zgomotos în acei ani. Și când m-am măritat, a fost o chestie așa, pe nepregătitelea. Părinții nu m-au lăsat să fac meseria asta. Tata știa cum este în cluburile de noapte, în teatre, în turnee”.

Oana Sîrbu povestește și cum a picat la Actorie. „Nu toți colegii și nici cei din generațiile anterioare au apreciat atât de tare filmul la momentul apariției, pentru că l-au considerat destul de pueril, de comercial, față de rolurile pe care dumnealor le avuseseră până atunci.. Nici pe mine nu m-au considerat vreo actriță, nici n-am fost, la mine filmul a fost o întâmplare foarte fericită într-adevăr, însă eu începusem de vreun an-doi să cânt. Participam în spectacole, în festivaluri, luam premii. La institut, am dat o singură dată și am picat. Dem Rădulescu m-a picat, el a fost șef de comisie. Toată pleiada de actori, care erau foarte bine reprezentați în filme, piese de teatru - făceau și spectacole de divertisment. Eu mergeam cu ei în turneele acelea de pe litoral, cu Jean Constantin, cu Draga Olteanu Matei, Tamara Buciuceanu, Nicu Constantin...”
Artista crede că ar fi o idee bună se scrie o carte despre cariera ei: „N-aș fi o scriitoare bună, dar am vreo 36 de ani de agende - pe toate le păstrez. Și am trecute acolo, cu inimioare, fiecare turneu, fiecare spectacol, cum eram îmbrăcată, ce cântam, să nu repet, tot repertoriul. Generația mea nu mai e atât de promovată acum. Am fost înlăturați mișelește de pe toate posturile de radio, nu mai există difuzări, nu mai există muzici. Eu am făcut vreo șase-șapte albume în ultimii 15- 20 de ani, pe care m-am zbătut teribil să le distribui, să le împart, să le fac auzite... S-a schimbat piața muzicală. La Teatrul Tănase mai sunt colaborator încă, de 40 de ani. Mă gândesc că ar fi OK să scriu o cărticică”.

Oana Sîrbu vorbește și despre accidentul de mașină pe care l-a suferit „în ziua în care a murit Lady Diana. Nici nu mai știu, au trecut vreo 30 de ani de atunci. M-am răsturnat cu mașina, veneam de la Festivalul de la Mamaia. A fost teribil de grav. Trăiam atunci o perioadă mai specială în viața privată și eram cu cățelușa mea de atunci. Ea nu a pățit nimic, eu m-am recuperat destul de greu, am avut niște intervenții chirurgicale, dar am rămas fără sechele. După accident, după vârsta de 30 de ani, mi-am dorit să fiu mamă. Până atunci nu am avut timp să-mi doresc să fac cumva să am o familie”.
| 06:00 | Santa Diabla 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Lectii de viata 60 min
|
| 09:00 | Doctor de bine - Acasa primavara 2026 30 min
|
| 09:30 | iBani - Acasa primavara 2026 15 min
|
| 09:45 | Manualul fericirii 120 min
|
| 11:45 | Esmeralda 195 min
|
| 15:00 | Santa Diabla 120 min
|
| 17:00 | Lectii de viata 60 min
|
| 18:00 | Pariu cu destinul 120 min
|
| 20:00 | Inima de tigan 90 min
|
| 21:30 | Investeste in iubire 120 min
|
| 23:30 | Inima nu minte 60 min
|
| 00:30 | Inima de tigan 90 min
|
| 02:00 | Pariu cu destinul 120 min
|
| 04:00 | Investeste in iubire 120 min
|
| 06:00 | Iubire si pacat 135 min
|