Cum arată protagoniștii din „Betty cea urâtă” și ce surpriză au pentru fani? Și, dacă nu știai, Ana María Orozco iubește din nou

Cum arată protagoniștii din Betty cea urâtă și ce surpriză au pentru fani? Și, dacă nu știai, Ana María Orozco iubește din nou
Autor: Alexandra Simion Data publicarii: 10 Iulie 2024

Dacă vă întrebați cum mai arată acum Betty și Don Armando din „Yo Soy Bety, la Fea”, aflați că cei doi revin într-un nou sezon pe care l-au promovat recent în Mexic.

Ei bine, da, Ana Maria Orozco și Jorge Enrique Abello, protagoniștii serialului „Betty cea urâtă”, nu doar că au în continuare mii de fani, ci revin pe micile ecrane și cu noi intrigi și aventuri, în noul lor serial „Betty cea urâtă, povestea continu[”.

Cei doi au fost primiți cu frenezie în Mexic, unde toată presa mondenă a fost prezentă pentru a le lua interviu. În mod special Anei Maria Orozco, care tocmai și-a făcut publică relația cu un politician din Peru. 

După mai multe luni în care s-a vorbit de o posibilă relația între ea și Salvador del Solar, Ana María Orzoco a pus în sfârșit capăt zvonurilor: da, sunt împreună și se iubesc. Confirmarea relației lor a venit într-un cadru festiv, chiar de ziua de naștere a actiței din „Betty cea urâtă”, când ambii au postat pe rețelele de socializare aceeași fotografie cu ei doi.

Cadrul alb-negru, în care o puteți vedea pe interpretă pozând zâmbitoare în fața camerei, în timp ce politicianul peruvian o ține după umeri și o privește cu dragoste, a primit zeci de mii de like-uri. „Toată dragostea mea pentru tine mereu, Salvador. Cel mai frumos cadou, să fiu alături de tine. Mulțumesc”, a scris actrița în dreptul fotografiei care a generat tot felul de reacții din partea fanilor ei, care, pe lângă felicitările de ziua ei, și-au arătat și sprijinul acum că a decis să își facă publică idila.

La rândul său, Salvador i-a dedicat iubitei sale un mesaj emoționant în această zi specială, ocazie cu care a dorit să evidențieze marea dragoste pe care o are pentru vedeta columbiană. „La mulți ani, Ana María, frumoasă. Ce bucurie imensă să fiu alături de tine și să-ți sărbătoresc viața. Toată dragostea mea pentru tine, întotdeauna”, a scris acesta.

Primele zvonuri despre o posibilă idilă între Ana María și Salvador au apărut în 2022, în timpul unei călătorii pe care actrița a făcut-o în Peru. Cu acea ocazie, cuplul a fost surprins într-un cunoscut restaurant din Barranco, Lima, unde au fost chiar fotografiați împreună. Cu toate acestea, actrița și iubitul ei s-au cunoscut în 2016, când au lucrat împreună în serialul „El Regreso de Lucas”. 

Salvador del Solar a fost căsătorit cu Ximena Bellido, cu care a avut două fiice și de care s-a despărțit în 2016. Ana María a mai fost căsătorită de două ori, prima dată cu actorul Julián Arango, cu care a lucrat în „Yo Soy Betty, la Fea”. Ulterior, în 2005, s-a căsătorit cu Martín Quaglia, cu care a avut două fiice.

În ceea ce-l privește pe Jorge Enrique Abello, acesta avea 31 de ani când a devenit protagonist în „Betty cea urâtă”. Acum, actorul are 55 de ani și are 3 copii. După divorțul de prima soție, Marcela Salazar Jaramillo, în 2006, cea care i-a dăruit o fiică, pe Candelaria (21 de ani), Jorge Enrique Abello și-a găsit din nou fericirea alături de María Isabel Gutiérrez, model și arhitectă, cu care s-a căsătorit în 2016. Actorul în vârstă de 55 de ani a devenit tată pentru a doua oară la sfârșitul lui 2018, când María Isabel l-a adus pe lume pe fiul lor, Antonio Cayetano. Cei doi mai au împreună și o fiică María Matilde, născută la începutul lui 2020.

FOTO: Instagram

Program Acasa TV
  • Sâmbătă
  • 06:00 Ajutor, ma indragostesc!
    120 min
    08:00 Lectii de viata
    60 min
    09:00 Intrebarea Mesei Rotunde
    60 min
    10:00 Vecinul din vacanta
    120 min
    12:00 Numai langa tine
    180 min
    15:00 Ajutor, ma indragostesc!
    120 min
    17:00 Lectii de viata
    60 min
    18:00 Calea spre iertare
    120 min
    20:00 Regina
    105 min
    21:45 Manualul fericirii
    105 min
    23:30 Dulce razbunare
    60 min
    00:30 Regina
    105 min
    02:15 Intrebarea Mesei Rotunde
    60 min
    03:15 Lectii de viata
    60 min
    04:15 Manualul fericirii
    105 min
    06:00 Ajutor, ma indragostesc!
    120 min
Modifică setările cookies