Denis Stefan face voluntariat la Serviciul de Ambulanta Bucuresti

Denis Stefan face voluntariat la Serviciul de Ambulanta Bucuresti
Data publicarii: 30 Iulie 2007

Denis Ştefan, protagonistul telenovelei “Inimă de ţigan”, pe care MediaPro Pictures o pregăteşte pentru ACASĂ, a semnat un contract de voluntariat cu Serviciul de Ambulanţă din Bucureşti pentru a învăţa procedurile medicale şi limbajul medicilor.

Dat fiind faptul că Denis va interpreta un doctor pe salvare, actorul se pregăteşte intens pentru acest rol şi ca urmare, de trei săptămâni, programul lui se împarte între repetiţii la Buftea în timpul zilei şi gărzile de noapte la ambulanţă. Echipajul care l-a adoptat pe Denis este unul dedicat, de la care vedeta ACASĂ a învăţat multe lucruri interesante.

“Fac de gardă pe ambulanţa 205, o maşină de terapia intensivă, care are în dotare tot ce trebuie pentru resuscitare şi transportul bolnavilor. Alături de mine se află doctorul Radu Berca şi paramedicul israelian Isa, care-mi explică pe îndelete toate procedurile. Lor şi directorului de la Serviciul de Ambulanţă, Ovidiu Cismaru aş vrea să le mulţumesc pentru sprijinul acordat”, declară Denis.

În tot acest timp, protagonistul din viitoarea telenovelă de la ACASĂ - “Inimă de ţigan” - a fost martorul a diferite situaţii de criză pornind de la bătăi, lovituri de cuţit, hemoragii interne, sau cazuri care ţin de consecinţele caniculei: căderi de calciu, de glicemie sau atacuri cerebrale. Deşi la început a trecut prin momente grele, Denis şi-a dat seama că în astfel de momente “trebuie să ai sânge rece, să fii tare. Îţi schimbă total perspectiva asupra vieţii”, a mai adăugat actorul.

Până acum Denis a învăţat multe lucruri care-i vor fi foarte utile când va veni vremea să-şi interpreteze personajul din “Inimă de ţigan”. Printre acestea se numără mânuirea unei tărgi, folosirea unor instrumente medicale sau paşii care trebuie urmaţi în consultarea unui pacient. Toate acestea îi dau un sentiment de împlinire.

“Oamenii au încredere în tine, jumătate din problemă este rezolvată când ai ajuns lângă ei. La sfârşitul unei ture de 12 ore simţi o senzaţie foarte plăcută, care face să dispară orice urmă de oboseală”, a încheiat Denis Ştefan.

Program Acasa TV
  • Duminică
  • 06:00 Santa Diabla
    120 min
    08:00 Lectii de viata
    60 min
    09:00 Doctor de bine - Acasa toamna 2025
    30 min
    09:30 ProVerde - Acasa toamna 2025
    15 min
    09:45 iBani - Acasa toamna 2025
    15 min
    10:00 Restanta la iubire
    120 min
    12:00 Esmeralda
    180 min
    15:00 Santa Diabla
    120 min
    17:00 Lectii de viata
    60 min
    18:00 Pariu cu destinul
    120 min
    20:00 Inima de tigan
    90 min
    21:30 Da-mi timpul inapoi!
    120 min
    23:30 Inima nu minte
    60 min
    00:30 Inima de tigan
    90 min
    02:00 Pariu cu destinul
    135 min
    04:15 Da-mi timpul inapoi!
    105 min
    06:00 Iubire si pacat
    120 min
Modifică setările cookies