Relaţia ascunsă dintre Regina şi Cosmin s-a oficializat în faţa ofiţerului de stare civilă, în urma unei cereri în căsătorie venită ca o surpriză de proporţii atât pentru protagonistă, cât şi pentru telespectatorii care într-un număr foarte mare urmăresc seară de seară povestea lor.
Regina i-a spus “Da” lui Cosmin, după ce acesta i-a mărturisit iubirea pe zeci de monitoare de televizor, într-un magazin de electrocasnice. “A fost o surpriză foarte mare pentru Regina, a facut-o extrem de fericită şi i-a dat un strop de speranţă. Era în al nouălea cer pentru că acum Cosmin era al ei cu acte şi era sigură că nu o să-l mai piardă”, mărturiseşte Diana Dumitrescu.
Ca orice femeie îndrăgostită, Regina s-a visat mireasă, dar ea nu are siguranţa că nunta ei religioasă o să şi aibă loc: ”Visul a fost unul frumos şi pentru mine, la filmări. Erau trei copii în corul bisericii care cântau foarte frumos şi m-am emoţionat când i-am auzit. Iar după ce am terminat filmarea, i-am dat uneia dintre fetiţe buchetul Reginei”, spune protagonista.
Diana Dumitrescu visează şi în viaţa reală la rochia ei de mireasă, după ce a fost cerută de soţie de către Ducu Ion, producătorul comediei romantice ”Îngeraşii”, în noaptea de Revelion, în insulele Maldive: ”La secvenţa de la cununia civilă m-am împiedicat la intrarea în primărie, semn că mă voi mărita. În ”Regina” a fost a 4-a oară când am îmbrăcat o rochie de mireasă pe micul ecran, dar în viaţa reală încă sunt în căutarea rochiei perfecte. A Reginei era foarte frumoasa, dar aş vrea ceva cu mai puţină dantelă, un model mai simplu”, s-a confesat Diana.
| 06:00 | Vino inapoi! 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Lectii de viata 60 min
|
| 09:00 | Intrebarea Mesei Rotunde S5 primavara 2026 60 min
|
| 10:00 | Bal cu surprize 120 min
|
| 12:00 | Abisul pasiunii 180 min
|
| 15:00 | Vino inapoi! 120 min
|
| 17:00 | Lectii de viata 60 min
|
| 18:00 | Familia 120 min
|
| 20:00 | Inima de tigan 90 min
|
| 21:30 | Visuri la cheie 120 min
|
| 23:30 | Un destin la rascruce 60 min
|
| 00:30 | Inima de tigan 90 min
|
| 02:00 | Familia 120 min
|
| 04:00 | Ce se intampla, doctore? 30 min
|
| 04:30 | Visuri la cheie 90 min
|
| 06:00 | Vino inapoi! 120 min
|