Doua zile de filmari la Sibiu pentru echipa de la "Daria, iubirea mea"

Data publicarii: 09 Octombrie 2006

Toată echipa a fost cazată în Ocna Sibiului, iar prima zi, cea de duminică, a fost destinată prospecţiei.

Filmarea a început luni, la prima oră când toată echipa s-a deplasat pe drumul spre Păltiniş, în locul unde trebuia filmată prima secvenţă: un platou cu o privelişte minunată. Tot luni, Adrian şi Victoria au mai filmat şi în satul Răşinari, iar a doua zi, după o scurtă secvenţă chiar în Ocna Sibiului, toată lumea a coborât în Sibiu, la cele două locaţii stabilite în prealabil: piaţa mică de lângă Catedrală, la Podul Mincinoşilor şi piaţa mare, care era plină de porumbei.

Deşi au muncit mult, cele trei zile petrecute departe de Bucureşti au fost pentru Adi şi Viki ca o scurtă vacanţă. “Mi-a plăcut mult de tot la Sibiu şi nu ştiu de ce, dar în Răşinari am trăit tot timpul cu senzaţia că am mai trecut pe acolo… Oricum a fost atât de frumos, mai ales sus la platou, unde la un moment dat era o secvenţă în care trebuia să ne tăvălim şi să ne jucăm prin iarbă. Dar pentru că era destul de în pantă, ne rostogoleam destul de repede şi amândoi râdeam de viteza pe care o aveam şi ne întrebam cum se vedea oare pe cameră, ” îşi aminteşte Victoria, râzând.

Regizorul Alexandru Fotea este foarte mulţumit de felul în care au decurs filmările, chiar dacă au fost diferite de cele realizate de obicei. “Aceste secvenţe la munte au fost mai complicate din punct de vedere tehnic pentru că, în primul rând, regimul de filmare este mult mai strict, iar lumina este cu totul alta. Dimineaţa, când răsare soarele, umbrele pe care le ai pe feţele actorilor sunt mult mai dure, iar când soarele este deasupra, arde tot. Este dificil pentru că eşti la înălţime, trebuie să foloseşti tot soiul de filtre, unghiuri de cameră diferite faţă de cum filmăm în mod normal. Pe de altă parte trebuie să poţi face mişcări uniforme de macara pe un teren accidentat”, povesteşte Alex.

Deşi în momentul în care au avut aceste filmări, telenovela avea doar două săptămâni de difuzare pe post, atât în Sibiu, cât şi sus, la munte, oamenii i-au recunoscut pe Adi şi pe Viki şi s-au oprit să ceară autografe şi să vorbească despre “Daria, iubirea mea”.

În serial Dan Nichita (Adrian Ştefan) o “răpeşte” o zi pe Daria (Victoria Răileanu) şi pleacă la Sibiu, de unde este mama lui, pentru a fugi de agitaţia oraşului, de intrigile celor din jur şi pentru a se bucura în linişte unul de celălalt. Telespectatorii vor avea ocazia să vadă aceste secvenţe în episodul 17, care va fi difuzat la sfârşitul lunii octombrie.

Program Acasa TV
  • Duminică
  • 06:00 Ajutor, ma indragostesc!
    120 min
    08:00 Lectii de viata
    60 min
    09:00 Doctor de bine - Acasa toamna 2024
    30 min
    09:30 ProVerde - Acasa toamna 2024
    15 min
    09:45 iBani - Acasa toamna 2024
    15 min
    10:00 MasterChef
    180 min
    13:00 Iubiri fara hotar
    180 min
    16:00 Ajutor, ma indragostesc!
    120 min
    18:00 Calea spre iertare
    120 min
    20:00 State de Romania
    60 min
    21:00 Dragoste in Islanda
    120 min
    23:00 Indragostiti din interes
    60 min
    00:00 State de Romania
    60 min
    01:00 Doctor de bine - Acasa toamna 2024
    30 min
    01:30 ProVerde - Acasa toamna 2024
    15 min
    01:45 iBani - Acasa toamna 2024
    15 min
    02:00 Calea spre iertare
    120 min
    04:00 Ce se intampla, doctore?
    30 min
    04:30 Dragoste in Islanda
    90 min
    06:00 Flori insangerate
    120 min
Modifică setările cookies