Emil Hossu si sotia sa, erau un cuplu frumos, modest, dar corect. Pe marele actor, oamenii l-au vazut ultima oara cerandu-si drepturile in piata, alaturi de ceilalti protestatari.
A trait o viata pentru teatru si tot acolo s-a stins. Marele actor Emil Hossu a decedat aseara, chiar inainte de inceperea unei piese de teatru, "Aniversarea", in care juca alaturi de sotia sa, Catrinel Dumitrescu. Dintr-o data, maestrul s-a prabusit, sub privirile ingrijorate ale colegilor.
Cateva clipe mai tarziu, sotia actorului asista neputincioasa la incercarile unui echipaj SMURD de a-l readuce pe acesta la viata.
Filmul dramatic s-a derulat parca intr-o fractiune de secunda. Cei care se aflau in teatrul Nottara isi amintesc ca ultimele cuvinte ale actorului i-au fost adresate femeii pe care o iubea de aproape 20 de ani. "Te iubesc, Catrinel", i-ar fi spus Emil Hossu sotiei sale inainte de a se stinge. Povestea lor era una aparte. Erau tot timpul impreuna. Si fiecare aniversare ii gasea acasa, printre cei dragi. Asa s-a intamplat in urma cu 12 ani, de ziua lui Catrinel.
Noi am avut onoarea de a-l cunoaste indeaproape pe marele actor. Impreuna cu sotia sa, Catrinel, Emil Hossu a prezentat emisiunea "Acasa la romani".
Nascut in Ocna Sibiului, in anul 1941, Emil Hossu avea sa devina unul dintre cei mai importanti actori romani. Rolurile sale din "Cel mai iubiti dintre pamanteni", "Liceenii in alerta", "Oglinda", "Secretul lui Bachus" dar si din numeroase spectacole de teatru radiofonic, l-au ridicat pe Emil Hossu in randul actorilor de clasa din Romania. Maestrul a fost iubit de public in special datorita simtului fin al umorului si al modestiei sale.
In peste 30 de ani de cariera, aniversarile l-au prins pe Emil Hossu de mai multe ori pe scena. In felul acesta, spunea marele actor, trairile si sentimentele care te incearca in timpul piesei deveneau mult mai puternice.
| 06:00 | Santa Diabla 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Lectii de viata 60 min
|
| 09:00 | Doctor de bine - Acasa toamna 2025 30 min
|
| 09:30 | ProVerde - Acasa toamna 2025 15 min
|
| 09:45 | iBani - Acasa toamna 2025 15 min
|
| 10:00 | Dragostea pas cu pas 120 min
|
| 12:00 | Pacate din iubire 180 min
|
| 15:00 | Santa Diabla 120 min
|
| 17:00 | Lectii de viata 60 min
|
| 18:00 | Sarutul otravit 120 min
|
| 20:00 | Mostenirea 120 min
|
| 22:00 | Acea fata 120 min
|
| 00:00 | Lectii de viata 60 min
|
| 01:00 | Doctor de bine - Acasa toamna 2025 30 min
|
| 01:30 | ProVerde - Acasa toamna 2025 30 min
|
| 02:00 | iBani - Acasa toamna 2025 15 min
|
| 02:15 | Mostenirea 120 min
|
| 04:15 | Ce se intampla, doctore? 15 min
|
| 04:30 | Dragostea pas cu pas 90 min
|
| 06:00 | Flori insangerate S3 120 min
|